Mascații i-au golit sediul lui Maior
Autor: Adina CHIRVASÃ
Publicat la 29 sepembrie 2011
După mai bine de patru ore de percheziții, anchetatorii au părăsit sediul Asociației Luptătorilor, Răniților, Urmașilor și Eroilor Revoluției din Decembrie 89, dar nu cu mâna goală
După mai bine de patru ore de percheziții, anchetatorii au părăsit sediul Asociației Luptătorilor, Răniților, Urmașilor și Eroilor Revoluției din Decembrie 89, dar nu cu mâna goală. Saci întregi cu dosare, dar și calculatoare au fost confiscate
Procurorii Parchetului Tribunalului Brașov, flancați de luptătorii de la Serviciul de Intervenții Rapide, au descins, ieri dimineață, la sediul Asociației Luptătorilor, Răniților și Urmașilor Eroilor” (ALRUE) Brașov - Decembrie 1989”, condusă de Dorin Lazăr Maior.
După aproape patru ore de percheziție, procurorii au ridicat mai multe documente, dar și calculatoare, de la sediul Asociației, mașina cu care au fost luate probele fiind trasă până la scară. Simultan, o altă percheziție a avut loc și la domiciliul unui membru al asociației de unde procurorii au ridicat, de asemenea, mai multe documente și un calculator.
Potrivit procurorului Monica Munteanu, purtător de cuvânt la Parchetul Tribunalului Brașov, perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui alt dosar împotriva unui membru al ALRUE. „Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov efectuează cercetări în cauza privind pe învinuitul Grancea Constantin având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune și uz de fals”, a declarat Munteanu. „Probele administrate până în acest moment în cauză, au relevat faptul că învinuitul Grancea Constantin a folosit la Casa Județeană de Pensii Brașov cu prilejul solicitării indemnizației lunare reparatorii prevăzută de Legea 341/2004, înscrisuri suspecte a fi falsificate. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor faptei și lămurirea cauzei sub toate aspectele”, a mai spus sursa citată.
La Parchetul Tribunalului se mai află în lucru „alte trei dosare penale având ca obiect similare”, a încheiat Munteanu.
„Nu era nevoie de o descindere în forță”
Președintele Asociației, Dorin Lazăr Maior, a replicat că „toată această verificare are scop de intimidare. Este o acțiune de intimidare politică îndreptată împotriva oamenilor care luptă împotriva dictaturii. Nu era nevoie însă de această descindere în forță . Puteam să le dăm și noi documentele pe care le doreau”, a spus Maior. Acesta nu se afla ieri în Brașov și urma să revină în oraș abia în cursul serii. El era Târgu Mureș, pentru a fi de prezent la unul dintre termenele procesului în care acesta este acuzat de șantaj. „Nu cred în coincidențe, nu este o întâmplare faptul că aceste două acțiuni se produc simultan, este o acțiune concertată de intimidare și presiune, prin care se urmărește denigrarea anumitor oameni”, a declarat Maior.
Cine este Constantin Grancea?
Potrivit brasovultau.ro, cazul revoluționarului Constantin Grancea este strigător la cer, fiind un model clasic de nerușinare. Este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai periculoși interlopi din Zărnești. În Decembrie 1989, Grancea era închis în Penitenciarul Mărgineni. Nu pentru că ar fi fost un mare anticomunist, ci pentru că în vara lui 1989 a furat benzină din conducte, faptă pentru care a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Infractorul a avut însă tupeul să ceară să se facă revoluțoinar. Și-a reușit…
Caseta cu poza din poze azi, mare
Mardare: „Nu avem nimic de ascuns”
Vasile Mardare, vicepreședinte executiv al ALRUE, chemat la sediu „ca să deschidă un dulap”, susținea, ieri, că nu știe pentru ce au fost făcute perchezițiile. „Probabil caută copii după dosarele care sunt la București, dar și alea sunt incomplete, pentru că dosarele sunt la București. Oricum, nu-i nimic de ascuns”, spunea, ieri, Vasile Mardare, cel care se ocupă „doar de problemele oamenilor”. Acesta a mai spus că, „din ce știu eu”, Asociația numără aproximativ 750 de membri.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu