Mărirea şi căderea partidului prezidenţial

Trupul gingaş al nou-născutului partid Mişcarea Populară este zguduit de convulsii. Nici n-a fost înscăunată bine noua preşedintă, că au început să apară reacţii de respingere din partea foştilor tovarăşi de drum. Unul dintre aceştia este Teodor Baconschi, cel care în urmă cu vreo doi ani rezista cu dificultate de a nu fi doborât de farmecul celei pe care acum o acuză direct de marginalizarea adevăraţilor intelectuali din partid. Supărarea fostului ministru de Externe şi amabasador la Paris, care şi-a clădit cariera politică pe optimizarea votului expaţilor la prezidenţialele din 2009 este, într-un fel, justificată: şi-a pierdut funcţia când Boc i-a făcut loc lui Ungureanu. La alegerile din PDL s-a văzut înlăturat din joc cu întregul bloc de suporteri prezidenţiali. Şi-a pus toate speranţele în trecerea la Mişcarea Populară cu rezultatul cunoscut. Nu este doar el în tabăra nemulţumiţilor. Paleologu – Pleaşcă a fost atât de dezamăgit de noul curs încât nici n-a mai candidat la vreo funcţie. Iar Funeriu, după ce a recomandat celor care au girat eşecul de la europarlamentare să se retragă, s-a trezit cu ei din pole position, în postura de învingători.
Ce fel de victorie? – se întreabă un pedelist auto-marginalizat, ca Radu Berceanu. Păi, PMP a luat mai puţine voturi decât independentul Diaconu! Ceea ce este perfect adevărat. Care ar putea fi concluzia: că operaţiunea “partidul prezidenţial” a eşuat. Despărţirea brutală a lui Băsescu de PDL a indus ideea că acesta a înţeles ceva mai mult din evoluţia lucrurilor şi că n-a fost doar o toană determinată de supărarea provocată de faptul că indicaţiile date ca Elena Udrea să devină succesoarea la conducerea partidului n-au fost respectate. Multă lume a crezut chiar că această despărţire va fi fatală partidului rămas în seama lui Blaga, care a mai avut de făcut faţă şi defecţiunii unui număr important de parlamentari care au aderat la PMP. Blaga, însă, a supravieţuit, iar PMP-ul a trecut cu greu pragul electoral. Ce înseamnă asta?
Înseamnă, în primul rând, că magia băsistă s-a epuizat! Preşedintele nu mai este o locomotivă, un vector. Începe chiar să fie o frână. Practic, încrederea publică în el se reduce la perimetrul acumulat de PMP. Cu observaţia că, paradoxal, o parte a nucleului dur băsist a creditat PDL-ul, nefiind la curent cu modificările de nuanţă. Acestui eşec vine să-i pună capac un altul: tentativa de apropiere cu liberalii tinde să dea la iveală o formaţiune politică ce practic va anihila practic Mişcarea Populară, ţrimiţând-o în categoria partidelor care vor trebui să lupte pentru a intra în parlament. O luptă în care Băsescu nu prea îi mai poate fi de folos, după ieşirea din scenă, în decembrie.