Mărirea pensiilor – armă de luptă politică!

Președintele Băsescu, al tuturor românilor – inclusiv al pensionarilor – este foarte preocupat ca nu cumva mesajul său să fie înțeles greșit. Unica sa dorință este ca recentul proiect gu-vernamental de mărire a pensiilor să nu fie cumva o păcăleală. Și atunci, aprobând proiectul, s-ar face părtaș la aceasta. Nu! Președintele vrea să se mărească pensiile, dar mai înainte vrea să știe cum și de unde. De aceea, înainte de a-l promulga (sau nu), îi cere premierului un raport amănunțit asupra surselor: de unde se vor lua banii necesari și ce garanții sunt că acești bani chiar vor exista. Interesul prezidențial este pe deplin justificat. Supiciunile sale au fost alimentate chiar de premierul Tăriceanu, care, cu vreo săptămână înainte de a da această hotărâre de guvern, declara că nu există resursele necesare pentru a se mări pensiile. Apoi, cu senitătatea care-l caracterizează, mai ales atunci când e vorba de decizii care se contrazic, a anunțat nația de pensionari că majorarea este perfect posibilă. E drept că între timp a avut câteva convorbiri de taină cu Mircea Geoană - unul dintre consilierii săi neoficiali, după părerea democraților - și este, desigur, meritul acestuia de a-i fi deschis ochii și de a-l fi convins că dacă va căută mai atent prin cotloanele bugetului, va aduna suma necesară ușurării vieții celei mai expuse dintre categoriile sociale. Am putea spune, altfel, că asistăm la o simplă dispută tehnică, între persoane cu aceleași idealuri, dar cu modemuri și sisteme de calcul diferite. În realitate, ne aflăm în fața unei hărțuieli politicioniste, în care o măsură guvernamentală cu serioasă motivație populistă este contestată doar din rațiuni de adversitate politică. În timp ce Tăriceanu speră că mărirea pensiilor îi va aduce pe pensionari la urne, mai hotărâți ca oricând să recompenseze prin voturi sacrificiile guvernamentale, Băsescu ar dori din tot sufletul ca Tăriceanu să nu găsească acești bani și să-și rupă gâtul spre a-l putea înlocui cu Boc. Ba chiar speranța sa este de două ori mai mare, pentru că, o dată cu al lui Tăriceanu, nici gâtul lui Geoană n-ar rămâne intact, ceea ce ar deschide larg calea spre o guvernare mai eficientă și mai în consonanță cu nobilele idealuri prezidențiale. Cât despre pensionari, ce să mai spunem? Și într-un caz și în altul, starea lor nu se va îmbunătăți și vor rămâne la discreția luptelor politice sterile, în care protagoniștii se vor folosi de ei și de necazurile lor doar ca un instrument de pocnire a adversarului. Nimic mai mult.