Marele Grafitti
Autor: Andreea ALDEA & MARIAN IACOB
Publicat la 12 mai 2007
Ziduri de la periferia orașului, vagoane de tren, puncte termice, uși ale scărilor de bloc. Nimic nu scapă de sub mâna grafferilor. Huliganism ar spune unii
Ziduri de la periferia orașului, vagoane de tren, puncte termice, uși ale scărilor de bloc. Nimic nu scapă de sub mâna grafferilor. Huliganism ar spune unii. Pentru cei ce le-au creat însă e o formă de artă în toată regula. Delimitată undeva la granița dintre ilegal și exprimare artistică, tinerii au preluat graffiti-ul ca pe o modalitate de exprimare. Un cuvânt, o imagine, o semnătură e de fapt o revoltă împotriva sistemului, o nemulțumire față de societate. În timp s-a dezvoltat ca o subcultură, Brașovul fiind, alături de București, unul din cele mai importante centre în care se exprimă liber, o comunitate de artiști. „E un mod de exprimare, unii se exprimă prin muzică, prin dans. Aici, fiecare își exprimă nelămurirea lui, fiecare e cu oful lui, cu ce nu-i place la sistem”, explică Suflici, unul din „maeștrii” brașoveni ai graffiti-urilor.
Alături de Bogdan, zis și Homeboy, s-a ocupat de-a lungul timpului de „înfrumusețarea” unui număr impresionant de ziduri și pereți din oraș. Din mâna celor doi au ieșit adevărate povești în imagini. „De regulă le facem la periferia orașului. În Uzina 2, la Dârste pe lângă calea ferată, în zone foarte retrase. Nu vrem să stricăm din arhitectura orașului. Totuși, când nu ne place un zid sau un perete cum arată, îl mai retușăm noi un pic, pentru a îmbunătăți zona. De foarte multe ori, oamenii nici măcar nu observă, atât de bine iese”, explică Suflici.
Dependent de culoare
Mesajul transmis este de cele mai multe ori redat metaforic. Unul dintre proiectele neterminate încă prezintă povestea lui Harap Alb în variantă modernă. „Altul era o idee inspirată de niște amici din Germania, era legată de dependența de culoare. Cu un personaj care stă pe patul de spital și în loc de perfuzie are un spray băgat în venă. Pe măsură ce lichidul intră personajul se colorează”, explică Suflici. Cea mai mare operă produsă de ei are 20 de metri lungime și 4 metri înălțime și poate fi admirată în Dârste, lângă pasajul de cale ferată. „Cel mai frumos graffiti realizat e de regulă ultimul. Nu pot spune care îmi place cel mai mult. Fiecare e diferit deoarece transmite un mesaj diferit. Mesajul poate fi din culori, simplu, redat prin personaje, prin background”, explică Suflici.
Dependent de amenzi
În timpul orelor de program, Suflici are o meserie respectabilă. În timpul liber ia amenzi pentru pasiunea sa. „De multe ori s-a întâmplat să primim amendă. Eu sunt totuși împotriva grafitti-urilor pe biserici, instituții culturale sau clădiri nou renovate. Asta fac puștii teribiliști. Noi mergem în zonele periferice ale orașului. Ne-am dori totuși ca autoritățile să ne pună la dispoziție un parc special amenajat în care să putem desena. Cred că le-ar plăcea și privitorilor. Așa nu am mai lua nici noi amendă și ne-am putea exprima liber”, susține Suflici. Ceea ce unii amendează e privit cu ochi buni de alții. În București firmele plătesc artiști specializați în arta grafitti-ului pentru a le face reclamă. „Vor să le creez un logo, un personaj care să definească firma respectivă. Colaborez și cu firme de design exterior. Foarte puțin în Brașov. Mai mult în București sau în alte orașe ale țării”.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu