Marea bulibășeală: de la "taxa de primă înmatriculare" la "timbrul de mediu"

Va rămâne probabil în antologia umorului involuntar demonstrația pe care ministrul Vosganian (din guvernul Tăriceanu) o făcea la televiziune, pe o tablă, încercând să explice modul de calcul al celebrei taxe de primă înamtriculare recent introdusă. Se vedea de la o poștă că ministrul habar n-are nici ce urma să însemne această taxă și nici cum se calcula. Bâlbâielile sale au reușit să stârnească doar hohote de râs. Sunt sigur că nici Tăriceanu nu știa mai mult: el știa doar că trebuie să mai ia niște bani de la cumpărătorii de mașini, business în care era specialist dinainte de a fi premier. Cert este că, așa bălmăjită cum era, această taxă s-a aplicat, în ciuda avertismentelor Comisiei Europene, care ne-a și obligat să dăm banii înapoi. Nu i-a mai dat Tăriceanu, ci cel care i-a succedat, într-o manieră la fel de bulibășită care făcea aproape imposibilă ținerea oricărei evidențe. De-a lungul acestei perioade taxa nu s-a pierdut: și-a schimbat doar de câteva ori denumirea și modalitățile de calcul, încurcând și mai mult lucrurile, până a ajuns la faza actuală – dar nu și finală – de taxă de mediu. Numitorul comun al tuturor variantelor a fost acela că nimeni nu s-a obosit să facă vreun calcul de impact, să vadă ce influențe va avea această taxă asupra mediului comercial și financiar. Dacă a existat o umbră de metodă, aceea a fost: hai s-o aplicăm și după aia vedem noi ce iese. Exact așa s-a întâmplat și cu „varianta Ponta” a taxei lui Tăriceanu. Întâi s-a aplicat, iar acum guvernul dă din colț în colț ca să descurce aiureala pe care a generat-o, în care dominantă este o prevedere care spune că orice mașină tranzacționată trebuie să aibă plătită o astfel de taxă de către deținătorii precedenți, în condițiile în care statul nu a ținut o astfel de evidență. Rezultatul: leasingul și comerțul la mâna a doua au fost puse practic la pământ. Iar aceasta semnifică un gol bugetar pe care statul îl simte, dar n-are cum să-l compenseze. Acum, în ceasul al-12-lea, premierul a solicitat ceea ce ar fi trebuit să-i ceară de la bun început doamnei Plumb, inițiatoarea variantei: un studiu de impact post-factum. Să vadă care e hiba și, eventual, să încerce să o îndrepte. Între timp, statul are de îndreptat toate erorile de taxare ce se întind pe perioada de la care Tăriceanu a avut geniala idee, până în zilele noastre, milioane de euro trebuind să fie returnați celor care au plătit pentru experiment. Probabil că alte milioane se vor adăuga celor care plătesc acum un timbru de mediu care nu are nici o legătură cu mediul, ci poate doar cu mediul bugetar în care se produc tot mai multe goluri. De la taxa de primă înmatriculare, până la cea de ultimă, avem de-a face cu un sistem lipsit de coerență bazat pe teoria faptului împlinit. Ceea ce este infinit mai păgubos decât orice alt sistem.