„Mama orfanilor” din România, la 80 de ani, activă ca la 20

S-a născut de Sfântu Gheorghe, în 23 aprilie 1940, într-un sat din judeţul Dolj (care, pe atunci, era în judeţul Gorj), la 34 de kilometri de Craiova. A absolvit Liceul Pedagogic cu nota 10, motiv pentru care nu a mai fost nevoită să dea admitere la facultate, potrivit regulilor epocii. A ales Conservatorul, însă tatăl i-a murit după ce a terminat doar un an, iar mama nu putea să-i întreţină în facultate şi pe ea, şi pe fratele său. A renunţat, însă, la scurt timp a urmat o altă facultate, de litere. S-a căsătorit, iar soţul a fost repartizat la Braşov, astfel că s-au mutat amândoi în oraşul în care avea să locuiască mai bine de o jumătate de secol.
A fost profesoară de română şi directorul celei mai mari şcoli generale din România – un proiect pilot al perioadei comuniste – Şcoala Generală 20, din cartierul Răcădău, cu peste 4.200 de elevi. Aici a luat pentru prima dată contact cu copiii defavorizaţi, fie că proveneau din familii monoparentale, fie din familii numeroase cu venituri reduse, fie tot felul de alte categorii.
În a 81-a primăvară a vieţii, un gând nu-i dă pace: trebuie să ajute cât mai mulţi copii orfani să ajungă într-o familie care să le ofere iubire şi o educaţie aşa cum merită orice micuţ. Pentru aceasta a schimbat de mai multe ori Legea adopţiei, pentru ca aceasta să-i ajute pe orfani. Deşi în aprilie împlineşte 81 de ani, nu există oră din zi sau din noapte în care un orfan să o sune şi ea să nu răspundă. De multe ori, se îmbracă, se urcă în tren şi merge într-un capăt de ţară ca să îl ajute pe cel care a sunat, disperat. „Am ieşit la pensie în 1995, datorită unei legi care îmi permitea, atunci, să mă pensionez la 55 de ani. Prima mea vacanţă am făcut-o la fiul fratelui meu, în Las Vegas. Aici am luat contact cu mai multe ONG-uri din Statele Unite şi nepotul meu mi-a explicat multe despre copiii abandonaţi şi adopţiile internaţionale. Eu aveam deja în gând să fac un ONG aşa că, la întoarcerea acasă, ajutată de numeroasele informaţii pe care le adunasem în America, am făcut, împreună cu alte 26 de persoane, Asociaţia Catharsis”, povesteşte Azota Popescu.

A adus în România ideea de asistent maternal profesionist
Din Statele Unite a venit cu o idee extrem de importantă. În loc să se strângă sute de copii într-un centru şi să fie, practic, lăsaţi în voia sorţii, cât mai mulţi dintre aceştia trebuiau să fie crescuţi de asistenţi maternali profesionişti.
„Am început să implementez ideile din America şi în România. «O familie pentru fiecare copil abandonat» şi «Prevenirea abandonului familial» sunt cele două programe care au stat la baza activităţii asociaţiei. Linda Lavender de la Hope Cottage, Texas, ne-a ajutat să introducem termenul de asistent maternal profesionist. Am spus că vrem pentru început 28 de asistenţi maternali, am organizat o campanie şi ne-am trezit cu vreo 300 de cereri, deoarece era o perioadă în care se desfiinţau multe firme din România. Am selecţionat 30 de asistenţi, care au fost primii noştri angajaţi. Numărul asistenţilor maternali din România a crescut foarte rapid şi s-a ajuns la Braşov la 300 de asistenţi maternali profesionişti, iar la Iaşi chiar la 1.200, înainte de anul 2000”, continuă Azota Popescu. Ideea a fost un succes total. Numărul ONG-urilor din ţara noastră a crescut şi totul mergea din ce în ce mai bine. România nu mai era deja privită drept ţara în care copiii din orfelinate erau maltrataţi şi începea să se apropie de standardele din Vest. Dar a venit o întâmplare care a schimbat totul şi nici măcar în prezent greşeala de atunci nu a fost încă reparată, deşi ar fi foarte simplu.

Adopţiile internaţionale, stopate în România
Deşi ţara noastră este semnatara a trei convenţii internaţionale prin care se obligă să aprobe adopţia internaţională, din 2004 România nu mai ţine cont de obligaţiile asumate. „Persoane cu interese şi cu putere foarte mare au lansat zvonuri cum că ONG-urile ar primi câte 50.000 de dolari pentru fiecare adopţie iar copiii ar fi trimişi în străinătate pentru trafic de organe şi de persoane. Garda Financiară a controlat toate cele 103 ONG-uri din România care se ocupau de adopţie şi nu a găsit nici măcar o neregulă. Poliţia Română, ajutată de Interpol, a căutat fiecare copil adoptat din România şi i-a găsit pe toţi în familiile care i-au adoptat, educaţi, sănătoşi şi fericiţi.
Cu toate acestea, adopţiile internaţionale au fost stopate. Prin această încălcare gravă a convenţiilor internaţionale asumate, statul român a distrus mii de destine. „M-a impresionat cazul Iordanei, din Constanţa. O fată foarte frumoasă, care a fost violată de mică, la al doilea asistent maternal la care a crescut. A ajuns într-un centru, unde a fost drogată, violată, traficată. A plecat din centru şi nici acum nu are stabilitate emoţională. Schimbă foarte des locurile de muncă şi bărbaţii cu care locuieşte, ajunge foarte des la sediul nostru. O familie din Belgia a vrut să o adopte, dar a fost împiedicată. Mă gândesc şi la Rodica. O familie din Germania a dorit să o adopte şi a venit timp de 10 ani în România”, spune Azota Popescu despre cazurile care au impresionat-o cel mai mult.

Adopţiile internaţionale le-au oferit multor copii o şansă pe care România nu le-o putea acorda
În schimb, există şi satisfacţii foarte mari. „Vlăduţ nu îşi putea mişca nici mâinile, nici picioarele. O familie din Italia l-a adoptat, l-a dus la cea mai mare clinică din lume, la Bologna, iar Vlăduţ, acum student, este campion al Italiei la juniori la tenis de masă! Vlăduţ, la 3 ani şi jumătate nu pusese piciorul pe pământ. Partenerul italian i-a găsit familie. Ana Wagner era în spitalul de pneumoftiziologie, cu tuberculoză, o cocoaşă mare, epilepsie. Au venit parteneri externi şi i-au găsit familie de adopţie iar acum este mult mai bine”.
O altă satisfacţie i-a fost adusă de centrul „Rază de lumină”. Aici, „copiii nevăzători erau pregătiţi pentru învăţământul de masă, iar primii beneficiari au ajuns acum să termine facultatea sau liceul”, mai spune Azota Popescu.
La aproape 81 de ani, preşedintele Asociaţiei Catharsis este mai energică decât un tânăr de 20 de ani. Copiii care au părăsit sistemul la împlinirea vârstei de 18 ani o sună să-i ceară ajutorul, indiferent de oră. Recent, Azota Popescu a plecat după miezul nopţii în căutarea unei fete care a crescut în orfelinat, a găsit-o şi a ajutat-o să îşi găsească un adăpost. Nu putea dormi, cu gândul că aceasta doarme pe o bancă, aceeaşi pe care o abandonase mama ei când era doar un copilaş. Întâmplarea nu este unicat, dimpotrivă. Aproape că nu există săptămână în care Azota Popescu să nu se trezească după miezul nopţii şi să plece, uneori la Brăila, alteori la Craiova sau aiurea şi să ajute orfanii. Şi, ca să fie mereu aproape de aceştia, chiar şi la această vârstă, Azota Popescu mai învaţă. Cu puţin înainte de izbucnirea pandemiei a fost la un curs de două săptămâni, la Bucureşti. De altfel, a fost o deplasare scurtă pentru Azota Popescu, care abia se întorsese din concediul pe care îl petrecuse în Australia.

Proiect de viitor: O Românie fără orfani
„O Românie fără orfani ste ceea ce îmi doresc în viitor, aşa cum se numeşte şi proiectul Asociaţiei Catharsis. Continuăm să identificăm cele mai potrivite familii pentru fiecare copil. Gratuit, asigurăm cursuri de formare abilităţi parentale, evaluări. Şcoala părinţilor este un program prin care îi consiliem pe părinţii care nu reuşesc să gestioneze problemele copiilor cu părinţii, cu profesorii, cu alţi copii. Oferim donaţii familiilor în dificultate, îi ajutăm pe cei care nu au tablete sau acces la internet, ajutăm tinerele purtătoare de sarcină nedorită şi păstrăm legătura cu cei care au părăsit sistemul la 18 ani şi sunt în dificultate, le facem acte de identitate, îi ajutăm să îşi facă o viaţă”, ne încheie Azota Popescu povestea ei.