Maior, cu pistolul la tâmplă?

Maniera în care proaspăt reconfirmatul director al Serviciului Secret de bază atacă Curtea Constituţională este fără precedent. Atunci când, în 2012, Curtea a luat o decizie în favoarea lui Băsescu, a fost supusă unui adevărat tir care a stârnit ecouri şi comentarii dezprobatoare până la Bruxelles, iar fostul ambasador american Gitenstein a făcut o adevărată criză, confundând Curtea Constituţională cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi clamând că aşa ceva nu este de acceptat.

Acum, când domnul Maior ameninţă de-a dreptul că „în cazul unei catastrofe” va şti către cine să arate cu degetul şi când unul dintre membrii Curţii a mărturisit unor diplomaţi occidentali că se teme, nimeni nu scoate o vorbă. Ba există un soi de tăcere aprobatoare căreia-i lipseşte doar un comentariu de genul „bine le face”.

Dar cu ce-a greşit Curtea, ca să merite o asemenea corecţie? Din ce spune tot dl Maior, putem să înţelegem că din cauza dlui Zegrean şi a colegilor, în ultimele zile SRI a trebuit să facă eforturi extraordinare pentru a identifica şi reţine zece participanţi la acţiunile teroriste ale „califatului islamic” aflaţi în tranzit prin România. Concluzia care se poate trage la repezeală este că dacă Curtea ar fi validat „Legea Big Brother” ar fi fost un mizilic ca ofiţerii SRI să pună mâna pe jihadişti fără pic de transpiraţie: doar citindu-le mailurile! Fie ele şi în arabă...

Să revenim, deci la vinovăţie, la „răspunderea morală” – cum zice acelaşi domn Maior – a Curţii Constituţionale. Ce lucruri ruşinoase au făcut cei nouă judecători? Au declarat legea neconstituţională în întregul său! Deci nu cu câteva capitolaşe care nu se potrivesc cu Constituţia, ci una care contravine înseşi principiilor legii fundamentale. Trebuie să recunoaştem că este o performanţă demnă de nişte studenţi repetenţi de la Drept. Dealtfel, viteza cu care a fost scoasă din sertar după „fereastra de oportunitate” din Franţa dovedeşte că promotorii săi au mizat pe iuţeala lor de mână şi pe nebăgarea de seamă a publicului, sperând că în emoţionalitatea generată de episodul „Charlie”, acesta să treacă şi să rezolve o grămadă dintre problemele de funcţionare ale instituţiilor interesate.

Obiecţiile Curţii nu sunt noi. Ele au mai fost evocate şi cu alte prilejuri vizând aceleaşi încercări de forţare a mâinii legiuitorului. Serviciile secrete doresc, în esenţă, să nu se mai complice cu aprobări de la judecători şi propun o formulă de lucru originală: ei să aibă dreptul să scotocească, în principiu, peste tot, în convorbirile noastre telefonice şi în mailurile noastre, urmând ca acolo unde găsesc ceva să ceară şi avizul justiţiei.

Ce s-a întâmplat însă de data asta, pentru că refuzuri au mai fost şi n-au generat asemenea reacţii vehemente? Înclin să cred că domnul Maior se află într-o situaţie în care i se cere, cu pistolul la tâmplă, să rezolve o problemă mai importantă pentru alţii decât pentru noi. Şi am aşa, o bănuială, că vizita asistentei secretarului de stat, doamna Nuland, a fost mai puţin dedicată problemelor corupţiei şi justiţiei în general, cât alinierii aliaţilor Americii la campaniile antijihadiste prin orice mijloace. Inclusiv cele neconstitutionale. Şi, probabil, că de la noi se aşteaptă, ca şi în alte câteva dăţi, un entuziasm sporit în susţinerea unor acţiuni care nu pot fi derulate pe teritoriul american, din cauza unor obiecţii de tipul celor pe care le-a exprimat – imprudent – Curtea noastră Constituţională.

PS. Remember "inchisorile CIA"...