Măiastra lovitură a Înaltei Curţi: imunitatea la incompatibilitate!

Nu cred că Johannis ar trebui să fie sancţionat în justiţie pentru o culpă care nici măcar nu-i aparţine. De această culpă, care loveşte în mult prea mulţi primari, se face vinovată o reglementare incoerentă şi neglijentă, nici măcar corectată până acum. Faptul că primarul nu are voie să facă parte din consiliile de administraţie ale firmelor Primăriei este o chestiune cu dus şi întors. Un primar corect, cinstit, nu va face rabat la regulile prestaţiilor corecte. Unul necinstit va recurge la procedee ilegale în orice condiţii.

Mare parte din activitatea ANI se bazează pe această chichiţă: luarea la puricat a scriptelor firmelor pentru a găsi acolo nume de primari. Iar cei găsiţi sunt loviţi de incompatibilitate şi de urmările ei.

În această stare de confuzie s-a aflat şi primarul Sibiului. ANI i-a dat de urmă şi i-a trântit un proces. A fost condamnat în primă instanţă, dar absolvit în a doua. Nu ştiu care au fost argumentele legale ale Curţii de Apel, dar cred că pe fond ANI are dreptate: incompatibilitatea e incompatibilitate, oricum ai întoarce-o şi chiar dacă premisele care o stabilesc sunt greşite. Nu ANI a legiferat-o. Agenţia doar “taie” cu foarfeca pe care i-o dă legea. Aşadar, recursul său la Înalta Curte este îndreptăţit, iar dacă nu-l promova, putea fi acuzată de complicitate.

De aici începe ceea ce, cu adevărat, constituie o problemă.

Înalta Curte trebuie să se pronunţe.

Şi nu are decât două soluţii: ori să infirme sentinţa Curţii de Apel, ori să dea dreptate Tribunalului. Cale de mijloc nu este. În faţa avestei veritabile dileme, Înalta Curte a ales soluţia tergiversării. A tras de timp cât a putut până la a decide dacă ia sau nu în consideraţie apelul ANI. Toată această procedură s-a suprapus peste procesul electoral, în care inculpatul juca un rol principal. Deşi se spune că Justiţia nu face politică, instituţia condusă de doamna Livia Stanciu a făcut cu vârf şi îndesat. Mai întâi, dând termene la… termene. Motivele sunt confuze. De ce nu se putea decide de la primul dacă se ia sau nu în consideraţie apelul? Pentru că încurcătura ar fi devenit majoră. Dacă acesta era judecat înainte de alegeri, îl scotea din cursă – în cazul unei soluţii de vinovăţie – pe Iohannis, iar întreaga opoziţie, plus societatea civilă ar fi fost pe capul doamnei Stanciu pentru favorizarea Puterii. Dimpotrivă, dacă îl scotea basma curată, Puterea ar fi strigat ca din gură de şarpe că se fac jocuri politice. ICCJ a preferat să pună batista pe ţambal şi să amâne o decizie, mai întâi până după alegeri, fără a se preciza când: înainte sau după intrarea în funcţie a noului preşedinte. Iar după ce lucrurile s-au lămurit a venit lovitura de “graţie”, prin care magistraţii se scot definitiv din belele: incompatibilitatea se va judeca pe 14 ianuarie! Când Johannis va fi preşedinte şi, deci, imun la sentinţă: judecătorii îşi vor putea vedea liniştiţi de viaţa lor şi dacă îl absolvă şi dacă îl găsesc vinovat, în această ultimă variantă orice sancţiune urmând a putea fi aplicată abia peste cinci sau – de ce nu? – zece ani. Pentru că în funcţie fiind, Johannis va beneficia de imunitate la… incompatibilitate!

Trebuie să recunoaşteţi că este cea mai măiastră mişcare pe care o face Justiţia independentă a României.

P.S. Că PSD-ul n-a reacţionat la această evidentă măsură ocultă, nu mă miră. La câte belele are pe cap, asta-i mai lipsea: să se ia la harţă cu Justiţia!