Curs BNR
1 EUR = 4.9209 RON
1 USD = 4.5755 RON
1 GBP = 5.6037 RON
1 XAU = 289.3735 RON
1 AED = 1.2458 RON
1 AUD = 3.0548 RON
1 BGN = 2.5160 RON
1 BRL = 0.8737 RON
1 CAD = 3.3477 RON
1 CHF = 4.9434 RON
1 CNY = 0.6657 RON
1 CZK = 0.2062 RON
1 DKK = 0.6609 RON
1 EGP = 0.1481 RON
1 HUF = 1.2595 RON
1 INR = 0.0554 RON
1 JPY = 3.4595 RON
1 KRW = 0.3503 RON
1 MDL = 0.2465 RON
1 MXN = 0.2448 RON
1 NOK = 0.4329 RON
1 NZD = 2.8311 RON
1 PLN = 1.0488 RON
1 RSD = 0.0420 RON
1 RUB = 0.0594 RON
1 SEK = 0.4425 RON
1 TRY = 0.2405 RON
1 UAH = 0.1239 RON
1 XDR = 6.1349 RON
1 ZAR = 0.2460 RON
Publicat la 21 sepembrie 2022
Aleşii locali braşoveni, pe aceeaşi lungime de undă în cazul noului Spital de Infecţioase şi Pneumoftiziologie şi a zonei skate-park de la Fartec
Dacă în cazul altor acte normative au avut contre, în ceea ce priveşte cele două proiecte pentru au fost organizate şi dezbateri publice, respectiv studiile de fezabilitate pentru noul Spital de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie şi pentru zona de skate-park de la Fartec, aleşii braşoveni au fost pe aceeaşi lungime de undă în şedinţa de plen din 20 septembrie.
De altfel, timpul şedinţei, primarul Braşovului, Allen Coliban, a amintit că pentru noua unitate sanitară, municipalitatea braşoveană are şansa de a obţine o finanţare nerambursabilă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. „Proiectul se regăseşte pe lista celor 49 de proiecte luate în calcul pentru finanţare. Pentru a obţine finanţarea, suntem contra-cronometru. De altfel, chiar ieri (luni, n.r.) am primit o solicitare de la Ministerul Sănătăţii, care ne-a solicitat să confirmăm că avem forma finală a studiului de fezabilitate. Aşteptăm acum lansarea de proiecte prin PNRR, pentru a depune cererea de finanţare”, a declarat primarul.
Conform studiului de fezabilitate aprobat de aleşi, valoarea investiţiei este 151 de milioane de lei (inclusiv TVA), iar termenul de finalizare a proiectului este de 36 de luni. Noul spital va avea o capacitate de 275 de paturi, cu posibilitate de extindere până la 317 de paturi.
Nu au lipsit discursurile
De cealaltă parte, viceprimarul Braşovului, Sebastian Rusu (PNL) a declarat că „trebuie să ducem la bun sfârşit acest proiect. Cred că este normal ca şi Primăria Braşov să se implice în dezvoltarea sistemului medical. Acest spital e binevenit şi susţinem investiţia. Este o primă fază, la fel cum este şi cea în care este proiectul noului Spitalului Clinic Regional de Urgenţă Braşov. Sper ca în cazul ambelor investiţii să trecem de etapa studiilor”.
Pe de altă parte, liderul Grupului PSD din Consiliul Local Braşov, Alexandra Crivineanu, a declarat că „sperăm ca după aprobarea acestui dialog să fie purtat un dialog cât mai intens cu specialiştii braşoveni în domeniu, în special cu directorul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Braşov. Ne dorim ca acest proiect să nu se împotmolească”.
După aceste intervenţii, proiectul a fost suspus votului, fiind aprobat cu unanimitate de voturi.
De asemenea, cu unanimitate de voturi a fost aprobat şi Studiul aferent zonei de skate-park ce va fi amenajată sub cele două pasaje de la Fartec (cel nou şi cel vechi), dar şi sub Pasajul Independenţei. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 11,2 milioane de lei, din care costul pentru amenajările propriu-zise pentru skate-park (valuri, zone pentru sărituri etc) este estimat la 9,2 milioane de lei.
nu este nici un comentariu
Administraţia judeţeană monitorizează lucrările de modernizare a spitalului din oraşul Ştefan Vodă, pentru a vedea dacă poate plăti prima tranşă
2022-09-21 citeste mai multUn CAV mai mare, pe platforma CET Braşov
2022-09-21 citeste mai multConsilierii locali braşoveni au primit marţI, 20 septembrie, o informare privind rezultatele auditului realizat de Curtea de Conturi pentru anul financiar 2021. Printre altele, auditorii Curţii de[...]
2022-09-21 citeste mai multAbia luna aceasta ar putea fi semnat contractul
2022-09-21 citeste mai multDirecţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov a anunţat că în zilele de 28 septembrie, 12 octombrie şi 26 octombrie 2022 în intervalele orare 08.00 - 12.00 şi 14.00 - 18.00,[...]
2022-09-21 citeste mai mult
Adaugă un comentariu