Mai poate fi oprit Oprescu?

Într-un moment în care aproape toţi politicienii pierd puncte, unul singur pare să le câştige: Oprescu.
Doctorul este primarul ales al Capitalei cu cel mai lung mandat. A câştigat în 2008 şi a recâştigat Bucureştii în 2012. Are la activ 6 ani. Până acum, cele mai lungi mandate le-au avut Băsescu (patru ani şi jumătate – adică un cincinal pe stil vechi) şi Halaicu (un mandat complet). Ciosvârte de mandate au reuşit să prindă Ciorbea, Lis şi Videanu. Niciunul dintre aceştia n-a lăsat în urma sa vreo dâră. Băsescu, care a ajuns primar în dauna lui Oprescu, în 2000, când acesta a fost trădat pur şi simplu de către pesediştii lui, care nu-i vedeau cu ochi buni ascensiunea în partid, s-a scuzat pentru lipsa de performanţă prin invocarea unui Consiliu General pesedist advers. Pentru a-şi atinge obiectivul, din a treia încercare, Oprescu a trebuit să renunţe la apartenenţa de partid şi să se proclame independent. Bucureştenii l-au crezut şi l-au ales, sperând că în acest fel va reuşi să facă mai mult decât cei care l-au precedat şi nu făcuseră mai nimic. Fără partid şi fără o susţinere explicită din partea majorităţilor fluide din Consiliu, doctorul a reuşit să pună câteva diagnostice exacte, găsind şi tratamentele adecvate.
Aşa se face că în acest moment se poate spune limpede că e singurul care va lăsa în urma sa urme palpabile de progres. În mandatele sale, Bucureştiul şi-a modernizat infrastructura, au apărut, pe lângă Arena Naţională, câteva pasaje rutiere ultranecesare, între care şi spectaculosul pasaj Basarab. Chiar dacă unele proiecte au fost iniţiate de predecesori (Băsescu şi Videanu) meritul realizării lor efective îi revine. Oprescu a reuşit să dea şi un alt suflu vieţii culturale a Capitalei, recenta aniversare a 555 de ani de atestare documentară dând la iveală finalizarea unor proiecte spectaculoase. Bucureştiul a devenit, în mod evident, un oraş mai prietenos şi mai plăcut de locuit şi asta nu este puţin lucru. Datorită stilului său direct şi informal, Oprescu reuşeşte să-şi aproprie nu doar respectul concetăţenilor săi, dar şi simpatia. Nu puţini dintre ei sunt bucuroşi că Ponta i-a jucat festa cu candidatura la preşedinţie, pentru că nu doresc încă să-l piardă. Cred sincer, însă, că Oprescu va putea aborda cu şanse mari următorul scrutin prezidenţial, cel din 2019, când fişa postului său se încărca cu alte câteva obiective esenţiale pentru modernizarea oraşului şi când n-ar fi exclus ca prestaţia sa să genereze o formaţiune politică proprie. Pentru asta însă noi trebuie să mai avem puţintică răbdare, iar edilul să-şi protejeze sănătatea şi cheful de treabă. Situaţie în care nimic nu-l va mai putea opri pe Oprescu.