Mai câștiga Oprescu dacă era la PSD?

Aș putea, foarte bine, să fac pe deșteptul și să zic: v-am spus eu? Am spus-o / scris-o - încă din 17 aprilie când, într-un comentariu, evocam posibilitatea ca independența lui Oprescu să fi fost ticluită în laboratorul electoral al PSD-ului, în ideea de a se cumula voturile tânăr-liberale ale lui Diaconescu cu cele matur-conservatoare ale lui Oprescu pentru a da, în turul 2, un avantaj net pentru cel care rămâne în cursă. N-am să susțin, însă, așa ceva. Părerea că n-a fost o lucrătură mi-o întărește tocmai atmosfera solemn - stânjenită de la sediul PSD-ului în momentul anunțării rezultatului și declarația rabinică a lui Geoană care a salutat victoria „candidatului independent de stânga”. În fond, o încercare stângace de a mai drege busuiocul unei situații extrem de stânjenitoare. Cea în care se află după decizia nefericită (oare?) de a tranșa disputa Oprescu - Vanghelie prin scoaterea din joben a lui Cristian Diaconescu. Ceea ce mă intrigă cel mai mult în acest moment este următorul lucru: ar fi câștigat Oprescu dacă PSD-ul l-ar fi mandatat să-l reprezinte? Ceva - nu știu exact ce - mă face să cred că nu. Oprescu - PSD n-ar fi reușit ceea ce a reușit Oprescu -Independent. Ar fi fost nevoit să poarte povara unei imagini niciodată suficientă pentru a împinge candidatul acestui partid în fruntea administrației municipale. Încă din '92, acest partid (cu diferitele nume pe care le-a purtat) s-a chinuit să izbândească. N-a reușit nici cu revoluționarul Cazimir Ionescu - înfrânt de anonimul Halaicu, nici cu campionul Ilie Năstase - învins la puncte de țărănisto-sindicalistul Ciorbea și nici cu doctorul Oprescu, stopat de două ori de impetuosul Băsescu și de insignifiantul Lis. Era să-l uit pe însuși Marian Vanghelie, surclasat de Videanu. Victoria de duminică seară e a unui spirit, nu a unui om. Oprescu n-a fost nici de data asta, nici mai bun și nici mai rău decât în '97 și 2000. A fost diferit ceea ce a văzut în el tot mai puținul electorat deplasat la urne. Acestă aproape o treime din peste cei 1,8 milioane de alegători înscriși pe liste a decis pentru toți ceilalți. Vreo 300.000 de oameni au mers la vot și au introdus în urne buletinul cu ștampila pe numele doctorului cu speranța că o persoană care nu este prinsă în încrengătura de relații și obligații partinice poate să facă mai mult pentru cei în fruntea cărora se instalează. Este, dacă vreți, expresia neîncrederii tot mai mari în politicianism. Victoria „independentului de stânga” Oprescu mai semifică ceva: eșecul politicii prezidențiale de dreapta. Înfrângerea lui Blaga, Murgeanu și Bodu la București și a lui Oprea la Iași, susținuți cu ostentație de președinte, constituie de fapt, o înfrângere personală pentru președintele - jucător pe extrema dreaptă. Președintele își poate constata, cu acest prilej, nu doar declinul peronal, ci și modul în care trage în jos un partid pe a cărui majoritate absolută miza pentru viitoarea guvernare.