Magma corupției

La noi corupția este ca magma terestră care fierbe sub pojghița subțire a aparențelor de normalitate și care răbufnește, din când în când, prin vulcani adormiți sau prin cutremure activate de DNA ori de alte instituții asemănătoare. Pentru majoritatea celor trăitori pe suprafața socială, darea în vileag a unor acte de corupție poate să însemne că fenomenul se limitează la cei deconspirați ca încălcându-și angajamentul social și onestitatea personală. Un procent, acolo, asupra căruia justiția activează prin paragrafele de lege. Realitatea este, însă, că sub noi colcăie necinstea ce a invadat aproape toată domeniile vieții sociale. Daca este prins cu mita în sac un funcționar public asta nu înseamnă că doar unul dintr-o sută este corupt ci că din cei vreo 80-90 de corupți doar unul a fost dovedit ca atare. Alcătuirea strâmbă și superficială a mai tuturor instituțiilor statului s-a făcut cu mortarul toleranței față de apucăturile perene care ne marchează istoria. Ne mirăm și ne întrebăm ce au cu noi olandezii și finlandezii de o tot tin pe a lor cu eradicarea (!?) corupției, când le dăm aproape zilnic dovezi ale luptei noastre cu aceasta. Ei au înțeles însă, poate mai bine decât noi, cum stau lucrurile și că locul coruptului trimis la pușcărie este luat de alți zeci pe care va fi greu să-i dovedească instituțiile abilitate,grav infestate ele însele de virusul necinstei. Arestarea și trimiterea în judecată a polițiștilor, inspectorilor de tot felul, ba chiar a unor procurori și judecători a devenit o banalitate. Uneori stau să mă întreb dacă în justiția românească mai este vreun om corect (deși știu că exagerez) atâta timp cât dreptatea se împarte ca la tarabă, cui dă mai mult sau pentru tarife atent negociate. Există prin subsolul justiției o întreagă filieră de traficanți și aranjori care alimentează buzunarele și conturile unor persoane al căror statut ar trebui să fie în afara oricărei suspiciuni. Doar faptul că actul de corupție este o speță dificil de dovedit atâta timp cât părțile respectă înțelegerile face să avem atât de puține cazuri care ajung pe rolul instanțelor și este de-a dreptul grotesc să întâlnești situații în care magistrați profund corupți își trimit senin în pușcărie colegi mai ghinioniști. Fiecare caz de corupție depistat în vreun domeniu nu face altceva decât să ridice un colț al vălului care acoperă întregul, pentru că în România mileniului trei corupția este regula, nu excepția. O regulă pe care o cunoaștem cu toții și cu care am învățat să conviețuim. Din nefericire.