Măgarul Troian

Votul pentru şefia SIE n-a avut nici o semnificaţie concretă. Iohannis putea să nominalizeze şi un câine, lucrurile ar fi stat la fel. Nici SIE n-ar fi devenit mai puţin performant şi nici şeful ei mai competent. Iar semnificaţia mişcării ar fi fost aproape de zero pentru echilibrul de forţe politic. În ansamblul instituţiilor de gen, SIE are cea mai redusă semnificaţie, spionajul românesc având o rază de acţiune extrem de redusă (datorită alianţelor şi angajamentelor internaţionale) şi un impact minimal asupra deciziilor semnificative. Iar funcţia de director este una care poate acoperi personaje ale căror principale calităţi sunt incompetenţa drapată de ocultism şi servilismul cu ştaif.

Din acest punct de vedere numirea şi acceptarea lui Ungureanu reprezintă un triumf al relativităţii criteriilor care guvernează politica de resurse umane de la nivelul de vârf al societăţii. Celor 282 de parlamentari care l-au votat în cunoştinţă de cauză a calităţilor şi performanţelor sale le-a fost pur şi simplu indiferent cine va controla acest domeniu. Ei n-au făcut decât să respecte un consemn lansat de şeful statului care, în felul acesta, a pus una dintre pietrele de la fundaţia edificiului neo-băsist pe care se străduieşte să-l înalţe cu materialele reciclate pe care le are la îndemână. Vor urma şi altele şi nu trebuie nici să ne mirăm şi nici să ne facem iluzii că politica ar putea fi mai bună decât cea care se face în mod practic.

Adevărata semnificaţie a votului de marţi o reprezintă demonstraţia prin care a fost evidenţiată vulnerabilitatea coaliţiei aflate la guvernare. Şi semnalul că oricând aceasta se poate repeta, fără a mai fi nevoie să se aştepte termenul alegerilor regulare.

Or, dacă într-o chestiune în realitate minoră, lucrurile pot căpăta o asemenea turnură, nu poţi decât să te întrebi cât va mai dura până la următorul episod major.

„Postarea” lui Ungureanu la cârma SIE nu are nimic de-a face nici cu securitatea statului şi nici cu interesul naţional. Bălmăjeala loialistă a lui Oprea, care vrea să fie şi cu organul de partid în coaliţie, dar şi cu interesul personal în slujba puterii cotrocene, nu mai păcăleşte pe nimeni. Oprea şi formaţiunea sa de strânsură nu sunt altceva decât o ediţie revăzută şi consolidată a “soluţiei imorale”. Şi Voiculescu, în 2004, spunea că a recurs la gest în scopul de a se instala liniştea şi calmul în ţară, el vizând în fapt o poziţie superioară celei pe care i-o putea oferi PSD-ul care îl adusese în Parlament.

Prin poziţia adoptată în această chestiune UNPR-ul lansează un avertisment: data viitoare va fi mai rău! Mi-e greu să cred că un PSD tot mai izolat (punţile către UDMR au fost şi ele clar tăiate) va rezista viitoarelor asalturi. Dezorientată de absenţa şi de cedările în serie ale unui Ponta aflat într-o incertă convalescenţă, formaţiunea aflată încă la putere va putea să constate că politica (bună) pe care o duce nu va fi suficientă pentru a rămâne la putere în condiţiile în care se bazează pe un aliat duplicitar, care una declară şi alta fumează.

PSD a primit o dură lovitură de copită din partea “măgarului troian” de care Iohannis şi vechiul PDL se servesc cu succes pentru a-şi atinge obiectivele unei restauraţii. Un neobăsism, fără Băsescu. Personaj care nici nu mai este nevoie…