Măgarul lui Pogea

Știți povestea măgarului lui Buridan? Confruntat cu o criză de pe vremea lui (antichitate), respectivul personaj a decis să aplice o politică de austeritate față de principalul său mijloc de producție - măgarul. Teoria lui Buridan era aceea de a reduce, progresiv, consumul. Măgarul era hrănit zilnic mai puțin cu un pai, dar rezista. Din nefericire, exact în ziua în care se deprinsese cu lipsa completă a alimentului de bază, mijlocul de producție a decedat, Buridan fiind nevoit să-l caseze... Cam așa și cu ordonnața asta, pe „profit minim”, a inginerului Pogea. Domnia sa a constatat că o mulțime de firmulițe din România nu prea plătesc impozit pe profit, motivând că n-au profit. Și atunci ce-a zis inginerul (citându-l involuntar pe Stalin): nu știți să faceți profit? Vă învățăm! Nu vreți? Vă obligăm! Și cum cea de-a doua variantă pare mult mai la îndemâna specialiștilor din Finanțe, s-a hotârât să o aplice, introducând-o în proiectul de Ordonanță de Urgență care-i va purta, într-o veșnică pomenire, numele: din mai încolo, orice firmă este obligată să facă profit ca să plătească un impozit forfetar de vreo 6 milioane de lei vechi! Pentru asta, teoretic, firma respectivă ar trebui să câștige vreo 30-40 de milioane, din care să-și acopere cheltuielile, dar pe dl. Pogea partea asta nu-l interesează. Îl interesează doar cum să mai adune niște bani la buget, indiferent de consecințe. De pildă, nu-l interesează dacă vreo câteva zeci de mii de firme vor da faliment după aplicarea acestei măsuri. Mai bine mort decât dator! - pare să fie deviza celor din fruntea Finanțelor, pentru care faptul că o dată cu falimentul se vor duce și toate celelalte contribuții prin care statul mai adună un ban, că mulți salariați vor rămâne și fără puținul pe care-l adunau prin această func-ționare în regim de avarie nu contează. Pentru dl. Pogea criza economică pare să fie o noțiune exotică, ce nu-l privește defel. Pe el îl privește doar criza de lichidități! Cât de imbecilă este ideea nici nu mai trebuie subliniat. Aflat în fața unei situații speciale, atipice, Guvernul reacționează exact pe dos decât cum și-a propus: în loc să ajute, lasă baltă. În loc să stimuleze, paralizează. De unde să vină revirimentul general? De la morții cu care Guvernul va umple cimitirul fiscal? Din „genocidul firmelor” pe care-l organizează Ordonanța „profitului minim”? Nu cumva această ordonanță ar trebui să se numească a „inteligenței minime”, a unei modalități rudimentare de abordare a unei stări grave? Mai sunt, prin ordonanța asta, și alte gogomănii. Una dintre ele este și desființarea „drepturilor de autor?, la care sindicate-fantomă care n-au legătură cu presa și cu munca intelectuală au convenit cu ușurință. Cum se vor plăti activitățile de creație, care nu seamănă cu munca la strung sau la bandă, care implică eforturi discontinue, pe teme aleatorii? Dintr-un foc, o asemenea măsură pune în dificultate o întreagă categorie de activități de pe urma cărora statul își încasează drepturi pe care altminteri nu le va mai avea. Este, practic, un stimul pentru munca „la negru” sau pentru alte ilegalități, pentru că sunt zone în care randamentul nu permite forme de angajament clasice. Dar, desigur, nici asta nu îl interesează pe dl. Pogea. După cum nu interesează un întreg Guvern care nu reușește să găsească căile reale de înfruntare a crizei, recurgând la aceleași trucuri ieftine și păguboase, testate fără succes și de alții.