Mafioţii la Protecţia Martorilor

Povestea asta de la Protecţia Martorilor pare un thriller inventat, şi nu o realitate cât se poate de concretă. Şi de incredibilă, totodată.

Am împrumutat de la americani instrumentul acesta de luptă împotriva crimei organizate: asigurarea protecţiei celor care pot să depună mărturie împotriva unor mari infractori. Marii infractori dispun de forţă economică şi fizică, în stare să descurajeze orice gest care i-ar putea pune în pericol. Este motivul pentru care justiţia a recurs la această soluţie care s-a dovedit productivă. 

Deja, un număr de mari infractori cu gulere negre au putut fi condamnaţi în baza mărturiilor unor persoane cărora justiţia le-a protejat identitatea. Şi pe care i-a ajutat, ulterior, să-şi piardă urma, conferindu-le noi identităţi şi plasându-i la distanţă de mediile în care puteau fi recunoscuţi şi “sancţionaţi” de mâini criminale.

O astfel de instituţie implică o deontologie excepţională: acolo lucrează persoane care trebuie să se bucure de încredere totală, în special din partea celor pe care trebuie să îi protejeze. Oameni care să înţeleagă starea psihică a acestor oameni, să le înţeleagă sacrificiul prin care renunţă la tot, odată cu identitatea şi care au forţa şi curajul să ia viaţa de la capăt. Îţi spui că cei care au constituit această structură au avut mai întâi în vedere calitatea umană a celor cărora le-au încredinţat o astfel de misiune. Ce s-au bazat pe fişa lor de integritate, dincolo de competenţa profesională.

Ce vedem, acum, după ce povestea a fost dată în vileag? Că Protecţia Martorilor a fost dată pe mâna unor mafioţi, care au transformat-o într-o feudă proprie, exploatată după cum au vrut. Fără gestul extrem al unuia dintre cei “protejaţi”, care a avut o tentativă de suicid în urma şicanelor şi umilinţelor la care era supus, Adrian Bărăscu şi-ar fi făcut mendrele în continuare şi poate că ar fi reuşit chiar să-şi pună în aplicare planul prin care dorea să modifice statutul Agenţiei, în aşa fel încât să nu se mai poată teme de vreo reclamaţie – cei care ar fi îndrăznit aşa ceva urmând să piardă sprijinul instituţiei.

Bărăscu şi câţiva dintre subalternii săi – între care şi psiholoaga care n-a luat în considerare avertismentele de suicid ale unui martor – au instaurat un regim al bunului plac care culmina cu luarea unora dintre martori în vacanţe pe litoral, ca servitori, pentru a justifica cheltuielile suplimentare. N-a contat pentru el că în felul acesta ar fi putut fi lesne recunoscuţi de către urmăritori. Nu mai vorbim despre şicanele constante legate de condiţiile de viaţă din noile locaţii sau… mita! (culmea) solicitată pentru a li se oferi ceea ce în mod legal erau îndreptăţiţi să primească.

Procurorii i-au reţinut şi îi anchetează pe Bărăscu şi câţiva dintre acoliţii săi. Mă întreb însă cum nimeni dintre cei neimplicaţi nu a sesizat aceste lucruri? Cum cei care era îndreptăţiţi să controleze activitatea agenţiei au tolerat atâta vreme ce se întâmplă acolo? Cât de sus a mers parte din milioanele obţinute ilegal de Bărăscu din ilegalităţile practicate?

În mod normal, această instituţie trebuie curăţată complet de personalul care a funcţionat în astfel de condiţii şi care va trebui înlocuit de oameni responsabili şi dedicaţi. Altminteri Protecţia Martorilor nu va fi altceva decât o copie neinspirată a unui sistem pe care nu suntem în stare să-l punem în aplicare. Şi de la care nici nu prea mai avem ce aştepta…