Mafio-sindicalismul de la Metrou

Metrorex-ul este numai bun de un studiu de caz prin care să se demonstreze modul cum o instituţie socială este abătută de la rostul ei şi utilizată ca un instrument de presiune al unor grupări de tip mafiot.

Metroul este un serviciu public pe care statul îl pune la dispoziţia cetăţeanului. Un serviciu ale cărui costuri nu sunt şi nu pot fi acoperite prin contribuţia populaţiei. Dacă preţul biletelor ar rezulta din calculul economic, probabil că acesta ar depăşi tarifele de taximetre. În această instituţie lucrează nişte oameni ale căror retribuţii nu sunt calculate în funcţie de performanţa economică. Dacă ar fi aşa, nimeni – de la directorul general, la şeful de sindicat şi până la personalul de curăţenie din staţii – n-ar pleca acasă cu bani în ziua de leafă. Lucrurile sunt în aşa fel aranjate încât retribuţia să asigure o supravieţuire decentă. În cazul special al metroului, supravieţuirea depăşeşte considerabil decenţa altor români ale serviciilor publice.

Salariul mediu pe la Metrorex este de vreo 30 de milioane. Unii nici nu îndrăznesc să viseze la astfel de sume, în timp ce privesc de pe trotuar marşul revendicativ al celor care cer imperativ o indexare de măcar 5%. Cum s-a ajuns în situaţia ca una dintre categoriile cele mai bine plătite să revendice majorări salariale pe fondul sărăciei generale? Foarte simplu: o mână de băieţi isteţi au pus mâna, pe la începuturile democraţiei, pe resortul sindical. Cel mai independent. Aceşti băieţi au pus în valoare cu pricepere mecanismele de şantaj prin intermediul blocării unui serviciu care poate paraliza întreaga activitate. Pe baza acestui mecanism au obţinut nu doar majorări succesive de salariu, dar au pus mâna şi pe butoiul de miere ale contractelor de închiriere de spaţii comerciale şi de furnituri. Acestea s-au dovedit a fi o veritabilă moară de bani care a contribuit la creşterea substanţială a nivelului de trai al liderilor sindicali care, atunci când au dorit, au devenit deputaţi şi senatori, având nu doar cozonacul, dar şi cuţitul în mână. Acest Rădoi este un personaj demn de galeria marilor mafioţi aflaţi în libertate în mod nedrept, atâta timp cât colegi de talia lui Marius Petcu sunt la bulău. Expert în presiuni politice, acesta continuă să-şi exercite şantajele sub pretextul apărării intereselor oamenilor muncii. Premierul a pomenit ceva despre ceea ce se află în spatele grevei celor de la Metrou, dar acest lucru nu e suficient şi sunt sigur că procurorii ar avea o pâine bună de mâncat dacă s-ar hotărî să ia la puricat afacerile pe picior mare ale sindicatului. Trebuie doar să primească un impuls...