Mafia ţigănească

Cu operaţiunea "Bercea Mondial", mafia ţigănească a dat marea sa lovitură. Ar putea fi comparată cu WATER-GATE - un ROM-GATE, dacă am trăi într-un stat cu adevărat democratic, în care justiţia este cu adevărat, independentă. Din păcate, nu este cazul - înca - al niciuneia dintre aceste două condiţii.
Când vorbim de "mafie ţigănească" - acest lucru nu are o conotaţie discriminatorie. Este o realitate în care peste elementul infracţional se suprapune cel etnic.
Aşa cum există felurite mafii "profesionale", există şi mafii care grupează persoane aparţinând aceleiaşi etnii.
Dacă până în 1989 etnia ţigănească nu s-a putut afirma decât prin vârfurile sale artistice, Revoluţia a deschis calea liberă potenţialului infracţional permiţându-i să cucerească zone altă dată inaccesibile. Iar primul obiectiv a fost politica. Sau - mai exact - oamenii politici, insuficient evoluaţi din punct de vedere intelectual şi cultural.
În timp ce personalităţi ca Mădălin Voicu şi Damian Drăgici s-au inserat trainic în structurile politice aducând cu ei viziuni realiste asupra relaţiei dintre majoritari şi minoritari, cei mai activi membri ai comunităţilor s-au pus pe făcut avere din cerşetorie, furt, trafic şi afaceri necurate.
Rapid s-au ivit tot felul de regi, împăraţi şi alte soiuri de domnitori care şi-au împărţit masa de supuşi pe diverse criterii: religioase, regionale, sau chiar profesionale.
Primul lor obiectiv a fost de a-şi asigura prosperitatea obţinută rapid prin stabilirea de relaţii în interiorul structurilor puterii. Vor rămâne neşterse din amintire evenimente de genul botezului lui Fane Spoitoru, de la Palatul Parlamentului, printre invitaţii căruia s-au înghesuit parlamentari, poliţişti, procurori, ba chiar şi vreo câţiva intelectuali nerăbdători să se afirme.
A fost, de altfel, canalul principal de penetrare, sindrofiile ţigăneşti bucurându-se - în special în perioadele premergătoare ciclurilor electorale - de o mare atractivitate. Este, de asemenea, de notorietate prezenţa preşedintelui Băsescu pe la diferite festivaluri ţigăneşti, în special la Costeşti, unde s-a şi stabilit relaţia strânsă cu familia care a dus, în cele din urmă, la episodul actual.
Între integrare şi forţarea palierelor puterii este o mare diferenţă. În timp ce nu se face mai nimic pentru aducerea comunităţii la numitorul comun social, banii alocaţi în acest sens, (nu puţini) fiind pur şi simplu jefuiţi de câteva căpetenii rapace, cei mai intreprinzători dintre ţigani încearcă să-şi dezvolte iunfluenţa şi veniturile pe căile clasice: adulaţie, şantaj, provocări şi ameniţări.
Din păcate - aşa cum se poate lesne vedea - găsesc cu uşurinţă "butoanele" pe care să apese cu succes.