Madeira v/s Qatar?

Sătul de acuzaţiile că l-ar menaja pe Ponta în detrimentul propriului său partid (PDL-ul sub acoperirea PNL), preşedintele Iohannis a ieşit la atac şi l-a acuzat pe premier că a organizat prost implementarea cardurilor de sănătate. Şi ca să nu scape acesta prea uşor, a mai adăugat amănuntul că plimbarea oficială a acestuia prin ţările arabe s-a petrecut fără ca el să fie înştiinţat. Ar putea fi interpretată această ieşire ca o victorie de etapă a preşedintelui în faţa şefului Guvernului. Ponta însă n-a ezitat să-l contrazică şi să demonstreze că doar vreo 3% dintre asiguraţi n-au intrat în posesia cardurilor şi că toată tevatura a fost strânită de folosirea acestora la bancomate, în ideea trăznită care le-a venit unora că ar putea scoate ceva bani pe ele – lucru de care nu poate fi făcut răspunzător Guvernul.

Ce n-a spus Ponta a fost altceva: că încă de la începuturile “coabitării”, cei doi şefi – de ţară şi de guvern – au evitat să se informeze reciproc în legătură cu deplasările lor externe. Şi că “discreţia” lui Ponta era, de fapt, replica la discreţia lui Iohannis care, de Paşte, s-a dus o săptămână în Madeira fără a-i da vreo relaţie şefului Guvernului în legătură cu obiectivul şi conţinutul acestei vizite…

O altă dispută surdă la nivel înalt a intervenit pe tema defrişărilor ilegale din fondul forestier. Iohannis s-a grăbit să salute organizarea marşurilor de protest, de parcă nici usturoi n-a mâncat, deşi întoarcerea Codului Silvic la Parlament s-a făcut cu argumentele trase la indigo ale companiei austriece Schweighoffer, cea care toacă cea mai mare parte a lemnului tăiat ilegal sau legal din ţară. Ponta nu putea rata prilejul de a pune pe tapet faptul că încă de anul trecut Guvernul a sesizat DNA în legătură cu constatările Corpului de Control din perioada în care la guvernare s-au aflat componenţii de astăzi ai partidului prezidenţial.

Cam asta se întâmplă când una fumezi şi alta vorbeşti, iar domolul nostru preşedinte a căzut în capcana propriilor sale inconsecvenţe. Între necesitatea unei conlucrări normale pe temele de interes naţional (vorba lui Oprea) şi hărţuirea Executivului pentru a-l destabiliza şi a da o şansă partidei proprii înainte de alegerile la termen, Iohannis alege cea de-a doua variantă. Perdantă, atâta timp cât “noul PNL” compus din vechii pedelişti nu reuşeşte să atragă contingentul de traseişti necesari unei moţiuni de cenzură. Nerăbdarea şi iritarea acestora este cu atât mai mare şi mai evidentă cu cât Ponta le ia de sub nas argumentele şi le promovează ca fiind ale sale. Reducerea cotelor de TVA este o lovitură dură ce nu are cu ce să fie amortizată, în afară de profeţia catastrofică că golul creat nu va putea fi umplut de agresivitatea ANAF. Până atunci însă poporul nu poate decât să constate că este prima dată din ultimul deceniu când Guvernul, în loc să taie şi să ia, dă ceva. Şi nu e puţin lucru.

Asta pe de o parte. Pe de alta, fractura de comunicare dintre cele două entităţi este mai mult decât păguboasă, chiar dacă ea nu se cuantifică în formulele contondente din vremea lui Băsescu. Trendul a fost marcat de declaraţia – cred, imprudentă şi prematură – lui Iohannis, de după câştigarea mandatului, că va face tot ce poate ca să aducă la putere “partidul său”. Or, s-a văzut că nici el şi nici partidul nu au, deocamdată, forţa necesară pentru a face o astfel de schimbare. Iar mesajul a compromis din start posibilitatea unei cooperări instituţionale, făcându-l pe premier conştient de faptul că nu are la ce să se aştepte bun din partea partenerului său. O astfel de clarificare, pornind de la informarea reciprocă asupra programului propriu de deplasări, n-ar face decât să reintroducă o notă de normalitate în această formulă de coabitare. Fără compromisuri politice. Ci doar de ordin protocolar şi funcţional…