Măciuca lui Antonescu

Nici denunţarea alianţei USD, nici ţinerea promisiunii de a se retrage de la conducerea partidului în caz de eşec şi nici chiar renunţarea lor apartenenţa la PES în favoarea popularilor împotriva cărora s-a luptat cot la cot cu Ponta, nu au avut efectul pe care-l anunţă ultima renunţare a (încă)liderului liberal: aceea la candidatura pentru preşedinţie.
Deşi ar putea fi considerată ca o consecinţă firească a celorlalte, retragerea lui Antonescu dintr-o cursă pe care se aprecia că a câştigat-o înainte de a se da startul, poate fi interpretată ca o lovitură de măciucă pe care o primeşte în plin Ponta. În cazul în care ar mai fi candidat, Antonescu n-ar fi făcut decât să-i uşureze sarcina liderului social-democrat, pe care pronosticurile de după europarlamentare îl creditau cu o victorie din primul tur. Dealtfel, această victorie rămâne unica speranţă de a schimba palatul Victoria pe cel de la Cotroceni. În absenţa lui Antonescu, oricare dintre candidaţii care se califică în turul doi poate aduna voturile anti-PSD şi obţine victoria, în condiţiile în care partidul de guvernământ rămâne cu un procentaj în jurul celui obţinut la competiţia pentru Parlamentul European. Este o conjucntură care schimbă radical datele problemei, fără a mai impune vreo alianţă a partidelor de dreapta. În acest fel, victoriosul Victor se vede lovit în plex de cel pe care-l ironiza de zor după desfacerea alianţei care l-ar fi trimis direct acolo unde mai fusese ca interimar.
Pentru foarte mulţi – inclusiv pentru mine – comportamentul lui Crin Antonescu a apărut ca inexplicabil. Inexplicabil prin prisma judecăţilor comune care ţin cont doar de valoarea practică a deciziilor. Renunţând benevol la tot, Antonescu comite un act de sinucidere politică. Doar dacă nu...
Dacă nu continuăm  să privim comportamentul politic ca pe unica expresie a lăcomiei, aroganţei şi indiferenţei faţă de principii. Stau deci şi mă întreb dacă nu cumva Crin Antonescu a ales deliberat să iasă dintr-un sistem în care nu se mai simte confortabil, pe care-l percepe ca fiind opus tuturor principiilor şi aspiraţiilor care ar trebui să anime un adevărat om politic şi nu un oportunist sau profitor. Dacă Crin Antonescu a fost şi este de bună credinţă în discursul său anti-sistem? Dacă el speră sincer să deschidă o altă perspectivă, prin sacrificiul său personal? Este – în frazeologia ultimelor zile - ceva care mă pune pe gânduri în acest sens: replica sa calmă şi politicoasă la virulenta etichetă pe care i-a aplicat-o un specialist în domeniu – Ion Iliescu. „Este o lichea” – a spus acesta, pe tonul cu care-i calificase pe „Prostănac” şi pe „Cârlan”. La care Antonescu nu a recurs la clasica trimitere la originile politice, ci i-a acordat circumstanţele atenuante ale „influenţei  anturajului”.
Este lucrul care mă face să cred că Antonescu se pregăteşte pentru o luptă care depăşeşte obiectivele imediate, una de cursă lungă, care doreşte să provoace o schimbare autentică în modul în care electoratul va percepe politica şi pe politicieni.