În cele șase partide disputate în seria a III-a s-au înscris numai patru goluri, o recoltă minimă. Singurele care au înscris au fost, lidera clasamentului, Victoria Brănești în partida cu echipa din subsol, Chimia Brazi (2-0), la Clinceni cu Bod și la Tărlungeni cu Juventus de fiecare dată 1-0
În cele șase partide disputate în seria a III-a s-au înscris numai patru goluri, o recoltă minimă. Singurele care au înscris au fost, lidera clasamentului, Victoria Brănești în partida cu echipa din subsol, Chimia Brazi (2-0), la Clinceni cu Bod și la Tărlungeni cu Juventus de fiecare dată 1-0. Alte trei partide s-au încheiat cu scoruri albe. Predelenii au primit din oficiu 3-0 în partida care urma s-o dispute cu retrasa Progresul II. Unirea Tărlungeni și-a mai adăugat alte trei puncte în clasament în disputa cu Juventus, dar ghimbăvenii nu au putut obține în meciul cu Kaproni decât o remiză albă.
Victorie care
consolidează poziția mediană a Unirii
Unirea Tărlungeni –
Juventus București 1-0 (1-0)
A înscris: Harap (44)
Unirea: Târziu – Vajda, Săndulache, Simion (30 Ursu), Vlăsceanu – Spătar, Popa, Luca, Pricop (80 Negru) – Szabo (75 Voicu), Harap (88 Huci). Antrenor: Decebal Câmpeanu.
Cu o formație cu câteva indisponibilități marcante, uniriștii au învins o formație de top a seriei, care s-a prezentat cu intenții vădite să obțină toate punctele. „Meciul a fost greu, deosebit de echilibrat, în care cu șansă am cucerit toate punctele”, ne spunea Decebal Câmpeanu. În min. 44 după șutul lui Pricop, Harap urmărește balonul și din 6 m înscrie pentru 1-0. Din păcate gazdele au evoluat din min. 30 fără Simion în teren, care a făcut o disjuncție la umăr. Cu siguranță el va lipsi o lungă perioadă de timp. Gazdele puteau să mai înscrie, dar în min. 80, Harap, la pasa lui Vlăsceanu, singur cu portarul a șutat, dar un apărător scoate de pe linia porții. Oaspeții au venit cu un nou antrenor, Augustin care l-a înlocuit pe Marian Mărgărit și care este decis să formeze o echipă care în sezonul viitor să promoveze.
Numai remiză
la Ghimbav
FC Royal Ghimbav –
Kaproni Boldești 0-0
FC Royal: Boga – Tufar, Moga, Minescu – Iacob (80 Gall), Portika, Seciu (71 Andrei), Negraru, Voicu (58 Andone) – Morcov, Nicolae. Antrenor: Virgil Roșu – Mircea Minescu.
Nici de data aceasta ghimbăvenii nu au reușit să marcheze măcar un gol din multitudinea de ocazii avute. Nicolae, în min. 34 și 79 în postură ideală irosește situații imense. A fost rândul lui Portik și în min. 39 pentru ca pe final Andone să aibă trei situații imense în min. 78, 84 și 89 în situații de unu la unu cu portarul, nereușind să nimerească spațiul porții. Kaproni, o formație bună a seriei, aflată pe poziția a treia, a avut numai două oportunități în min. 39 și 85 dar Boga a fost imbatabil. Din păcate ghimbăvenii se află în continuare pe locul 15, loc care intră în concurență cu aceeași poziție din celelalte serii, în vederea retrogradării.
Joc bun, dar înfrângere la limită
ASC Clinceni –
Victoria Bod 1-0 (1-0)
A înscris: Dunca (min. 20)
Victoria Bod: Turdean – Iordache (46 Domnișoru), Dobre, Ailincăi – Stegaru, Gall, Căpățână (72 Ivancu), Obojilă (55 Dănilă), Andrasy III (60 Marin) – Marton, Marianciuc. Antrenor: Adrian Hârlab.
Un paradox, bodenii au jucat foarte bine, au avut ocazii să înscrie, dar au pierdut. În min. 20, la o greșeală de marcaj a lui Ailincăi și Iordache care nu a dublat, Dunca înscrie singurul gol al gazdelor. Au urmat ratările lui Marton din min. 22 și 35, prima la o centrare de pe stânga a pus latul și balonul s-a scurs pe lângă poartă, pentru ca la a doua portarul advers să respingă în picioarele lui Marton șutul lui Marianciuc și situația să fie irosită. În min. 41 Marianciuc într-o cascadă de driblinguri ajunge în careu și trimite pe lângă poartă. Demn de mențio-nat, gazdele au evoluat în inferioritate numerică din minutul 25, situație de care bodenii nu au știut să profite.
Celelalte rezultate ale etapei: Conpet Ploiești – Petrolul Videle 0-0; Victoria Brănești – Chimia Brazi 2-0 (1-0) – Zuluf (1), B. Oprea (57 pen.); ASC Filipești – Electrosid Titu 0-0; FC Săcele – ACS Berceni 0-3 (w.c.); Progresul II București – CF Predeal 0-3 (w.c.); Formațiile FC Săcele și Progresul II București s-au retras din campionat.
Seria a VI-a
Făgărășenii au capotat la Oradea
Etapa 24-a, în seria a V-a, a fost una a gazdelor, care și-au adjudecat victoriile în majoritatea partidelor. Singura surpriză poate fi cotată înfrângerea secunzilor campioanei la Cisnădie, dar au rămas pe podium.
Oboseala drumului
și-a spus cuvântul
FC Bihor II Oradea -
Inter Ena Făgăraș 3-0 (2-0)
Au înscris: Floruț (4), Filip (13), Lucacs (82)
Inter Ena Făgăraș: Dărăbanț – Pop (25 Streza), Săndei, Măuță, Lup – Roșu (80 Bucurenciu), Sârghe, Ne-goiță, Kajcsaracz (46 Neamțu) – Vlad Munteanu, Ciolănel (70 Ră-ceanu). Antrenor: Sandu Cosma.
Plecați în dimineața jocului la 5:00, făgărășenii au simțit din plin oboseala drumului. Au făcut cel mai slab joc din campionat. Au primit gol la numai patru minute de la debut. Au avut însă imediat șansa egalării, dar șutul lui Munteanu a țintit bara și în faza următoare Kajcsaracz din 3m trimite cu capul pe lângă laterală. Pe contraatac, în min. 13 Filip duce scorul la 2-0, pentru ca pe final, când de abia mai stăteau în ghete, făgă-rășenii au primit golul al treilea. Ei speră ca vineri să ia toate punctele de la cisnădieni.
Celelalte rezultate ale rundei: Avântul Reghin – FC Baia Mare 0-2 (0-2) – Batin (14 și 33); Sănătatea Cluj – CSM Sebeș 3-0 (1-0) – Nicula (450, Sabo (55), Chiorean (88); Bihorul Beiuș – Gloria II Bistrița 2-2 (2-2) – Mangra (21 și 36) / Da Silva (5), Roman (25); Liberty II Salonta - Seso Iara 2-0 (1-0) – Dochița (15), Bența (70); Gaz metan Tg. Mureș – Marmația Sighet 3-0 (1-0) – Suciu (20 și 85), Pereș (60 pen.); Unirea Ungheni – Unirea Dej 0-1 (0-0) – Bozog (66); FC Zalău – FC Silvania Șimleu 0-0; FC Cisnădie – CFR II Cluj 2-0 (1-0) – Marin (5), Tarcea (73).
Adaugă un comentariu