Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 19:02

Lucrările la vechiul pasaj de la Fartec, gata în luna aprilie? Anul acesta se împlineşte „cincinalul” şantierului

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 22 ianuarie 2020

Pentru a respecta graficul de lucrări impus de Primărie, noul constructor şi-a cumpărat un cort special, cu lungimea de 60 m

Lucrările la vechiul pasaj de la Fartec, gata în luna aprilie? Anul acesta se împlineşte „cincinalul” şantierului

Începute în luna septembrie a anului 2015, lucrările reparaţiile la pasajul vechi de la Fartec ar putea fi gata în prima jumătate a acestui an acestui an după aproape cinci ani de la deschiderea şantierului. De altfel, pentru a se asigura condiţii optime pentru lucrări, constructorul a montat chiar şi o „seră” peste o porţiune a pasajului, amenajarea devenind subiect de ironii pentru braşovenii mai cârcotaşi. Dar, au explicat reprezentanţii municipalităţii braşovene, acest cort, cu o lungime de 60 m, le permite muncitorilor să continue lucrările într-o perioadă a anului în care cele mai multe dintre şantiere sunt suspendate. Cortul a fost cumpărat special pentru acest şantier.
 
În ce stadiu sunt lucrările

Potrivit informaţiilor purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, ieri, din partea de infrastructura, care reprezintă peste 80% din proiect, s-a realizat aproximativ 70%. De asemenea, la partea de suprastructură (care include şi suprafaţa carosabilă), lucrările sunt finalizate în proporţie de 30%.
De asemenea, Toarcea a precizat că au fost procurate toate materialele speciale din import prevăzute în proiectul tehnic. Astfel, din Anglia au fost procurate barele Macalloy (bare din carbon şi oţel, care se folosesc în construcţiile moderne inclusiv pentru susţinerea cupolelor unor stadioane), iar din Italia au fost livrate dispozitivele de reazem antiseismice.
Cum acesta este un şantier pe care se lucrează şi iarna, reprezentantul municipalităţii braşovene a afirmat că sunt şanse ca proiectul să fie încheiat în prima jumătate a anului, aşa cum este prevăzut în contractului încheiat cu constructorul, respectiv Asocierea Asocierea SC Recon SA - SC Prinfo SRL.
 
Contract aproape dublat în cei cinci ani de la deschidere
Lucrările de reparaţii capitale ale pasajului Fartec au început în data de 1 septembrie 2015, în baza unui contract de lucrări încheiat cu Asocierea Sopmet SA Bucureşti, împreună cu Consal SRL din Braşov. Valoarea lucrărilor era de 7.651.374,20 lei. Termenul iniţial pentru finalizarea lucrărilor era 1 septembrie 2017. Pe parcursul derulării lucrărilor s-au constatat o serie de neconformităţi, legate de structura de rezistenţă şi lucrările de consolidări care trebuiau executate. A fost efectuată o nouă expertiză care a stabilit o serie de lucrări suplimentare pentru consolidarea pasajului. Având în vedere că aceste lucrări nu se încadrau ca valoare contractată, la sfârşitul anului 2017, a fost reziliat contractul cu asocierea mai sus menţionată. Anul trecut, lucrările au fost reluate, după ce a fost semnat un nou contract. Valoarea totală plătită de Primărie pentru refacerea acestui pasaj ajunge la suma de 13.313.510,12 lei.

+2 -6

Comentarii

Traian

2020-01-22 11:16:12


Nu ati lucrat nici vara, dar iarna nici atata. Rusina, este o bataie de joc ceea ce se intampla cu acest pod.

Eu

2020-01-22 11:01:30


Aproape 3 milioane de EURO pentru nimic! cu banii astia se facaeu 3 pasaje de genul asta. Oare chiar nu vede nimeni treaba asta?

Yo

2020-01-22 10:37:09


Cu cort sau fara tot nu se lucreaza la pod.

alexandru

2020-01-22 06:56:37


Trec zilnic pe acest pasaj,si nu vad pe nimeni lucrand.Ar fi o mare surpriza ca in aprilie sa fie gata.Nu s-a specificat si anul......

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie