Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 13:20

Lucrările de reabilitare la Dispensarul din Feldioara avansează rapid

Autor: Mircea PETRUSE

Publicat la 24 noiembrie 2010

Autoritățile locale care au întocmit un studiu de fezabilitate privind reparația capitală a Dispensarului din Feldioara sunt în prezent mulțumite de modul cum avansează lucrările

Lucrările de reabilitare la Dispensarul din Feldioara avansează rapid Autoritățile locale care au întocmit un studiu de fezabilitate privind reparația capitală a Dispensarului din Feldioara sunt în prezent mulțumite de modul cum avansează lucrările. Clădirea alocată pentru acest scop este situată în cartierul de blocuri (cartierul Brazilor), fiind până mai ieri într-o vădită stare de deteriorare. Imobilul dispune de un spațiu generos, constând din parter și două etaje, motiv pentru care toate încăperile și compartimentele vor primi destinații precise, legate integral de asistența medicală a cetățenilor. La licitația organizată pentru repararea capitală a blocului s-au înscris nu mai puțin de nouă firme, fiind declarată câștigătoare firma care a avansat prețul cel mai mic. În aceste condiții, lucrările de reabilitare, modernizare și dotare trebuiau să înceapă în cel mai scurt timp, dar licitația a fost contestată. Lucrurile au fost între timp lămurite, în sensul că forul competent pentru clarificarea acestei situații, respectiv Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor din București, a dat dreptate Primăriei din Feldioara. În aceste condiții, firmei care câștigase inițial licitația, Trustul de Construcții Ciucaș SRL Brașov, i s-a încredințat în cele din urmă lucrarea. Muncitorii s-au apucat serios de treabă, începând lucrările propriu-zise de reabilitare (reparație capitală). Astfel, oamenii au ridicat schelele necesare, operațiunile debutând cu o izolare termică a întregului imobil. În mai puțin de o lună de zile, izolarea termică a imobilului a fost executată, dar s-au făcut și lucrări de zugrăvire exterioară, care sunt la această oră aproape finalizate, procedându-se și la înlocuirea completă a acoperișului. Mai mult decât atât, lucrările au avansat cu rapiditate, motiv pentru care muncitorii s-au mutat în interiorul clădirii, efectuând și acolo diferite compartimentări și reabilitări. Clădirea va fi reabilitată complet, va avea acoperiș nou, uși și geamuri din termopan, va fi compartimentată, urmând să dispună și de încălzire centrală pe gaz metan. Unitatea medicală va fi servită de cinci medici de familie, care deja există în comună, înființându-se și un serviciu de permanență. „Lucrările privind reabilitarea dispensarului din comuna noastră reprezintă o investiție importantă pentru întreaga comunitate, mai ales în condițiile de criză economică din prezent. Această investiție vine în sprijinul direct al cetățenilor, care vor dispune de o unitate medicală pentru investigări și tratamente în materie de sănătate. Este un aspect deosebit de benefic pentru populație, care va avea medici de familie, cabinet stomatologic și asistență medicală de specialitate la orice oră din zi și din noapte”, preciza primarul Sorin Taus (foto). Grădiniță nouă în satul Reconstrucția La școala din satul Reconstrucția s-au făcut recent lucrări de înlocuire integrală a acoperișului, care era foarte deteriorat, ca și alte amenajări interioare, ele vizând în special grupurile sanitare și partea electrică. Clasele de elevi care învață aici au în prezent condiții mult mai bune, dispunând de dotări pe măsură. Acoperișul este nou, spațiile au parchet, grupuri sanitare moderne, mobilier nou, rezolvându-se și problema achiziționării și montării unei centrale termice performante care să asigure atât încălzirea elevilor, cât și a preșcolarilor care vor fi mutați aici în curând. Lângă școala primară va fi amenajat o parte de imobil în care să funcționeze grădinița, unitate care până acum și-a desfășurat activitatea într-un spațiu impropriu, mai precis într-o clădire ce aparține unei societăți comerciale din Brașov. Așadar, jumătate din clădirea școlii va fi transformată în curând într-o nouă grădiniță, prin amenajarea de săli de clasă, grupuri sanitare, dotări cu mobilierul aferent, iar centrala termică va asigura deopotrivă încălzirea elevilor și preșcolarilor.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading