Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 27 mai 2019
Colectarea selectivă a deşeurilor a devenit o prioritate pentru edili şi cetăţeni
Lucrările specifice primăverii, de curăţenie, continuă şi la această oră. Angajaţii Serviciului spaţii verzi au toaletat pomii şi copacii din localitate, acţionând iniţial în parcul central, în zona Primăriei.
După cum se poate vedea şi din imagine, aici i-am găsit la lucru pe câţiva muncitori care plantau de zor panseluţe şi alte flori ornamentale. Întreaga zonă din preajma Primăriei a devenit o feerie de culori, dar activitatea de înfrumuseţare a oraşului s-a extins şi în vecinătatea străzilor adiacente.
De altfel, s-a intervenit pentru a înfrumuseţa toate zonele din localitate, indiferent de stradă, excepţie făcând străzile care vor intra în modernizare.
„Ghimbavul este şi trebuie să rămână un oraş curat. Egida noastră este: Oraş curat, Mediu curat!”, spuneau edilii, aceştia elaborând deja un proiect pilot, pe care l-au implementat mai întâi la blocul de locuinţe sociale din cartierul Florilor, cartier rezidenţial de tineri.

Reciclarea deşeurilor şi colectarea selectivă a acestora, două priorităţi
Vor fi achiziţionate containere pentru reciclarea deşeurilor şi colectarea selectivă a acestora, urmând să se elibereze carduri la care vor avea acces doar cetăţenii arondaţi. Pe de altă parte, Primăria şi Consiliul Local vor să extindă numărul punctelor de colectare, iar noua tehnologie care va fi introdusă va face ca administratorul acestor puncte să fie permanent la curent, prin intermediul telefonului mobil sau/şi calculatorului, cu nivelul de încărcare al deşeurilor şi ridicarea lor.
Dorinţa Primăriei, Consiliului Local şi cu siguranţă a tuturor cetăţenilor din Ghimbav de a contribui la ordinea, curăţenia şi mai ales la păstrarea mediului înconjurător prin colectarea selectivă a deşeurilor a prins contur, motiv pentru care de câteva zile operaţiunea de distribuire a pubelelor colorate pentru deşeurile reciclabile a început pe strada Lungă.
Reprezentanţii administraţiei locale speră ca într-un an, maxim doi, selecţia deşeurilor reciclabile să se apropie de 70-80% şi asta nu doar în locurile special amenajate.
Din păcate, mulţi ghimbăşeni se pare că sunt certaţi cu ordinea şi curăţenia, motiv pentru care ar trebui să fie sancţionaţi contravenţional. În pofida operaţiunilor şi apelurilor făcute de edili pentru păstrarea curăţeniei, mai sunt încă cetăţeni care continuă să arunce moloz sau alte gunoaie în râul Ghimbăşel sau pe malurile acestuia, dar şi cenuşa rezultată în urma grătarelor de la sfârşit de săptămână.

nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu