Lovitura de copită

Măgarul este un animal răbdător şi simpatic şi – mai ales – se mulţumeşte cu puţin. Are însă un defect: e încăpăţânat şi atunci când e pus prea tare la încercare reacţionează aplicând o lovitură de copită demolatoare!

Iertată fie-mi îndrăzneala de a compara o instituţie, altminteri stimabilă, cu amintitul animal. Curtea Constituţională a intrat în istoria modernă fără surle şi trâmbiţe, ca o instituţie calmă şi răbdătoare, în care-şi puteau găsi adăpostul pentru final de carieră felurite persoane cărora societatea le datora câte ceva. Aproape 20 de ani, Curtea nu s-a amestecat prea mult în treburile statului, intervenind doar acolo unde cuvântul său era necesar. Nici politicenii nu căpătaseră deprinderea urâtă de a reclama una-două la curte ce nu le convenea. Aş spune chiar că puţină lume ştie, de fapt, ce este Curtea şi cu ce se ocupă – iar cel mai bun exemplu este fostul ambasador american Gitenstein care era convins că e un fel de Curte Supremă a Statelor Unite, opinie împărtăşită şi de unele mărimi de pe la Bruxelles.

Curtea şi-a făcut, practic, debutul în arena publică cu prilejul celei de-a doua suspendări a preşedintelui Băsescu când a fost în măsură să dea răspunsul politic aşteptat de la ea. Parcă presimţind ceva, Băsescu a avut grijă să numească la Curte persoane (nu pot să îi numesc magistraţi) care îi erau devotate sau îi datorau ceva, realizând o majoritate care i-a dat ulterior toate răspunsurile favorabile.

Ultima ispravă a Curţii este decizia luată în legătură cu noua formulă de referendum: cvorumul de 30%, propus de USL, este valabil, dar doar peste un an! Cum a scos din joben Curtea o asemenea trăznaie e greu de înţeles. Cum greu de înţeles este şi faptul că o reglementare poate fi valabilă doar de la o anumită dată încolo. Dar cum nu s-a prezentat nici o motivare, să aşteptăm argumentaţia curtenilor. Până atuni să constatăm doar că această soluţie încurcă din nou lucrurile, dând apă la moara patronului celor numiţi acolo de Băsescu. Cu un cvorum de 50% nu se adoptă nici constituţia revizuită, dar nici referendumul lui Băsescu, chiar dacă el este nefiresc de optimist. Şi de bucuros: are, în acest fel, parte de o nouă victorie împotriva „găştii” de la putere. Adică cei 70% dintre aleşi care au respins puterea lui Băsescu.

Există, desigur, soluţia organizării referendumului peste un an, odată cu prezidenţialele. Aceasta împinge însă prea departe toate celelalte măsuri care decurgeau din el – în special regionalizarea.