banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8665 - 21 mai 08:16

Locul facultăţilor de Teologie este în universitate

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 23 februarie 2023

Locul facultăţilor de Teologie este în universitate

Universitatea s-a născut în tinda Bisericii şi a şcolii de Teologie şi nu invers, amintesc un universitar ieşean şi un intelectual bucureştean. Aceştia se pronunţă în urma apariţiei în spaţiul public a opiniei de a scoate Facultăţile de Teologie de sub tutela universităţilor, la fel cum au fost cândva scoase de comunişti.
„Să nu uităm că teologia a fost o facultate fondatoare la universităţile moderne româneşti (la Iaşi, Bucureşti, Cernăuţi). Şi că, în Occident, în jurul acestora şi cu patronajul Bisericii, s-au înfiinţat marile universităţi care şi astăzi includ aceste facultăţi de profil în conformitate cu tradiţii sau specificităţi academice”, scrie prof. univ. dr. Constantin Cucoş pe blogul personal.
Profesorul, membru al Consiliului Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, aminteşte astfel că universităţile s-au născut în medii teologice. De exemplu, Universitatea din Bucureşti are ca precursor Academia Domnească de la „Sf. Sava”, şcoală de studii superioare născută pe lângă o mănăstire.
Profesorul mai aminteşte că excluderea Teologiei din mediul academic a fost un accident provocat de imixtiunea ideologiei comuniste atee.
„Universitatea este un spaţiu al întâlnirilor şi confluenţelor, al generării şi adâncirii cunoaşterii, al căutărilor şi exprimării libere a ştiinţei sau culturii umane. Credeam că au apus vremurile unor ghetoizări, excluziuni sau periferizări din raţiuni ideologice, partinice sau voluntariste. Din păcate, mai sunt voci care tânjesc după separări artificiale, nejustificate, păguboase”, scrie prof. univ. dr. Constantin Cucoş.
„După 1990, s-a făcut un act recuperator, de reparaţie morală, graţie unor ierarhi şi decidenţi luminaţi, când facultăţile cu profil teologic au revenit în matca firească, a normalităţii, de acolo unde temporar acestea au fost excluse.”

Universitatea are la bază spiritul european creştin
Vasile Bănescu a scris pe contul personal de Facebook acelaşi lucru: „Locul facultăţii de Teologie este în Universitate. Pentru că este o facultate. Acest loc i-a aparţinut dintotdeauna. El se păstrează în mod ideal şi onorabil prin prestigiu (re)cucerit permanent pe un traseu ascendent, adecvat înţelept la relieful cultural al epocii, nu prin inerţie şi autarhie”.
„Sfera Universităţii ar fi una ciobită în absenţa Teologiei, ca şi în cazul absenţei absurde a oricăreia dintre facultăţile consacrate prin specializări necesare în societate şi cuplate la realitate.”
Vasile Bănescu face trimitere în continuare la volumul profesorului Nuccio Ordine de la Universitatea din Calabria, intitulat „Utilitatea inutilului”.
„Se poate afla din această importantă carte că în lumea actuală, (dez)orientată de aplicarea aproape exclusivă a criteriului utilităţii şi pragmatismului feroce, continuă să existe (va exista întotdeauna), fie şi camuflată, o foame de sens, o dorinţă de cunoaştere meta-fizică, o înclinaţie spre transcendent, care pot fi întâmpinate adecvat doar de cultura umanistă şi disciplinele ei validate de istoria ideilor şi a spiritului uman”, explică Vasile Bănescu.
„Aparentul, aşa-zisul «inutil» cu care sunt asociate teologia, limbile clasice, literatura, filosofia, se poate dovedi mult mai roditor în utilitatea sa socială profundă decât discipline care parazitează azi ariile curriculare ale multor facultăţi.”
„Prestigiul Universităţii apărute în Europa catedralelor trebuie apărat şi în epoca mall-urilor prin acelaşi element fondator indestructibil: spiritul european creştin. Teologia are şi în acest sens câte ceva de spus”, a încheiat Vasile Bănescu.

+0 -4

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie