“Loaza” clasei – corigent la Justiție!

Președintele Băsescu este deranjat, pe bună dreptate, de tonul pe care-l folosesc raportorii europeni în analiza progreselor făcute de sistemul juridic din România. Însuși faptul că după mai bine de trei ani de la aderare încă mai suntem trași de urechi pentru reale sau presupuse neîndepliniri ale angajamentelor luate, sună ca dracu’, vorba lui Roman. Asta ne face să apărem în fața lumii ca „loaza”, clasei, elevul incorigibil care, orice ar face, nu reușește să ia o notă bună la purtare. În timp ce se presupune că restul clasei este formată din sfinți, cu comportament impecabil. Este evident că lucrurile nu stau nici pe departe așa. Sunt țări cu stagiu în Uniune care au probleme în materie de justiție, dar răscolirea acestui aspect nu ne ridică pe noi mai sus decât suntem. Principala obiecție care ni se aduce este văduvirea Agenției Naționale de Integritate de atribuțiile sale punitive. Raportorii nu fac însă altceva decât să repete ceea ce se toacă în presa din țară și în luările de poziție ale unor oficiali români – inclusiv președintele. Amendamentele „Frunda” sunt considerate, și în raport, o redută a politicienilor puși pe îmbogățire ilicită, împotriva tentativelor de eradicare demarate prin constituirea agenției nășite neglijent de actuala europarlamentară Monica Macovei. Se pare, dealtfel, că Monica Macovei este „sursa” majorității formulărilor din raport, și ale celor convenabile șefului statului - folositoare în lupta sa continuă cu Parlamentul, CSM-ul, Înalta Curte, și a celor neconvenabile – ducând spre propria sa responsabilitate prin Guvernul ineficient pe care l-a numit și pe care-l conduce. Chestiunea de fond, după unii, nu stă doar în reflexul de autoapărare al demnitarilor – al căror purtător de cuvânt și interese a devenit Gyorgy Frunda – ci în combinația juridică aiuritoare la care s-a ajuns în prezent, în care numeroase instituții se suprapun sau se interpun în actul de justiție. De la servila înființare a DNA – devenit mai degrabă un organism politic – până la CNSAS sau ANI, avem de-a face cu o suprapunere de instituții pe același obiect al muncii, și cu o diminuare corespunzătoare a eficienței acestora. Faptul că și CNSAS, și ANI aveau în atribuții exercitarea de sancțiuni nu face lucrurile mai sănătoase, după cum nici transformarea lor în instituții de cercetare și analiză nu justifică efortul material și cel organizatoric. Ideal este – sau ar trebui să fie – ca actul de justiție să aparțină exclusiv Justiției, și nimănui altcuiva. Obiectele de activitate ale CNSAS sau ANI ar fi trebuit incluse în legislația curentă, conferind o abordare unitară și coerentă. Practic, existența acestor instituții nu face altceva decât să confirme incapacitatea sistemului – a celor care îl gestionează, de a acoperi corespunzător aspecte delicate ale tranziției. Iar de aici, tot circul stârnit în jurul acestora. Și frustrările prezidențiale ...