Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 15 februarie 2024
O anchetă cu multe semne de întrebare
Nu mai puţin de zece fiole de Fentanil, un opioid de 100 de ori mai puternic decât morfina şi de 30-50 de ori mai puternic decât heroina, au dispărut din seiful Spitalului Clinic Judeţean Braşov.
Fentanilul este un opioid puternic, cu efect letal, dacă este utilizat necorespunzător. Este folosit în operaţii, pentru anestezii generale, dar şi în secţia de Terapie Intensivă, pentru analgezie. Este destinat şi bolnavilor de cancer în stadii terminale, pentru terapia durerii,
Studiile medicale au arătat că această substanţă este mult mai puternică decât drogurile cele mai periculoase de pe piaţa neagră, astfel că Poliţia Braşov, sesizată de conducerea spitalului, a deschis imediat o anchetă pentru depistarea persoanei care a luat cele zece fiole de Fentanil.
Dosar preluat de Crima Organizată
Medicamentul este eliberat doar pe bază de reţetă specială pentru substanţe narcotice. La nivelul managementului, în unitate există un protocol pentru gestionarea şi inventarierea medicamentelor pe stoc, care se realizează periodic. Aşa ar fi fost descoperită lipsa produselor medicamentoase. În varianta oficială, imediat a fost sesizată Poliţia, şi, pentru că este vorba de substanţe de mare risc, ancheta a fost preluată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Braşov. Reprezentanţii DIICOT au confirmat că au început o anchetă în urma dispariţiei celor zece fiole de Fentanil, însă, deoarece investigaţiile sunt în stadiu incipient, au refuzat să facă alte comentarii.
Mai multe ipoteze pentru când, cine şi de ce
Potrivit însă unor surse din anchetă, dispariţia celor zece fiole a fost observată de către şefa secţiei de Terapie Intensivă, care nu ar fi anunţat, însă, conducerea spitalului, la momentul respectiv. Un alt medic a rupt tăcerea şi a sunat la Poliţie, marţi, 14 februarie. Acum se fac cercetări pentru a se stabili când şi cum au fost sustrase fiolele şi de ce nu a fost sesizat imediat incidentul.
Sunt luate în calcul mai multe ipoteze. Fie persoane din exterior au ajuns la dulapul unde erau depozitate cele zece fiole cu Fentanil, fie este cineva din interiorul spitalului. De asemenea, se ia în considerare posibilitatea ca angajaţii să fi folosit fiolele pentru pacienţi şi să fi uitat să treacă în condica de medicamente.
„Există o anchetă în curs. Au fost anunţate organele competente, care desfăşoară o investigatie”, a confirmat miercuri, 14 februarie, Marius Leonte, purtător de cuvânt al SCJU Braşov.

Ca medicament, salvează vieţi
Drog provoacă zeci de mii de decese în Statele Unite în fiecare an, relatează Sky News.
Fentanilul este un analgezic opioid, sintetizat în anii 1950 în Belgia, de către Paul Janssen, cu o potenţă analgezică de aproximativ 100 de ori mai mare decât morfina. A fost introdus în practica medicală în anii 1960, ca anestezic intravenos, sub denumirea „Sublimaze”. Acest narcotic sintetic este folosit ca analgezic în procedurile chirurgicale datorită efectelor adverse minime la nivel cardiac.
Fentanilul este cel mai puternic opioid cunoscut în prezent (cel mai eficient în tratarea durerilor severe asociate neoplasmelor). Effentora (comprimate bucale ce conţin fentanil sub formă de citrat) este indicat pentru tratamentul durerii episodice intense (BTP) la adulţi cu cancer cărora li se administrează deja tratament de întreţinere cu opioide pentru durerea cronică canceroasă.
Doza de Effentora trebuie să fie stabilită treptat, individual, la o doză eficace care asigură analgezia corespunzătoare şi reduce la minimum reacţiile adverse.
În studiile clinice nu s-a putut prevedea doza eficace de Effentora pentru BTP pe baza dozei zilnice de întreţinere de opioid. Pacienţii trebuie să fie atent monitorizaţi până se ajunge la o doză eficace.
Ca drog, omoară zeci de mii de oameni pe an
Fentanilul care este folosit ilegal este cel mai adesea produs în laboratoare şi vândut sub formă de pulbere sau pilulă. În primul rând, puterea sa îl face atât de periculos. Fiindcă are un efect atât de puternic, linia dintre o doză care poate ucide şi una care nu o va face este foarte subţire. „Este atât de potent şi de mortal încât chiar şi un microgram poate ucide un om”, a spus Rusty Payne, purtătorul de cuvânt al agenţiei nationale antidrog din SUA, DEA.
Traficanţii de droguri amestecă, de regulă, fentanilul cu heroină, cocaină, MDMA şi metamfetamină pentru a-şi creşte profiturile.
Acest drog are efect analgezic şi poate da senzaţia de fericire extremă. Mai mult decât atât, poate provoca greaţă, confuzie şi somnolenţă, probleme respiratorii şi pierderea cunoştinţei. Supradoza de fentanil face ca respiraţia unei persoane să se încetinească sau să se oprească, limitând cantitatea de oxigen care ajunge la creier. Acest lucru poate duce la comă, leziuni permanente ale creierului sau chiar la deces.
O supradoză poate fi tratată cu naloxonă, un spray nazal, care restabileşte respiraţia normală.
În anul 2021, peste 70.000 de americani au murit în urma unei supradoze de fentanil şi aproape 58.000 în anul 2020, conform Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA. Acest drog este mai puţin răspândit în Marea Britanie, iar acest lucru se reflectă în cifre: 58 de persoane au murit din pricina supradozelor de fentanil în anul 2021.
'DanaBv'
2024-02-15 07:46:14
'Haida de! Cineva de pe strada nimereste sa ajunga drept la dulapul cu fentanil, il deschide fara probleme, nu-l vede nimeni si se serveste asa pe nepusa masa cu 10 fiole. Nici nepotu-meu de 3 ani n-ar crede asa ceva. Si sa uiti sa treci in acte ca ai folosit nu una, ci 10 fiole?! E clar ca asta e isprava cuiva din spital.'
'Willy'
2024-02-15 03:53:29
'Daca l-as vedea pe joianis la parnaie as avea si eu senzatia de fericire extrema. Ca ne-a mintit.'
După aproape un deceniu cu tensiuni şi conflicte la Teatrul „Sică Alexandrescu”, lucrurile par să se fi liniştit. Locul Teatrului pe scena protestelor este luat acum de Opera Braşov. Sâmbătă,[...]
2026-06-22 citeste mai multDirecţia Judeţeană de Mediu (DJM) Braşov a anunţat joi, 18 iunie, că a emis acordul de mediu pentru Autostrada A 13, sectorul Braşov-Făgăraş, inclusiv reţele de utilităţi din culoarul investiţiei.[...]
2026-06-19 citeste mai multUn plug de 14 inci tractat de un motor de 18 CP nu va intra în sol cum trebuie, și nici un tractor de 150 CP nu va întoarce la capăt pe o parcelă de 0,3 hectare fără să calce mai mult[...]
2026-06-19 citeste mai multO anvelopă de camion subumflată cu doar câțiva PSI față de valoarea corectă nu se comportă pur și simplu „puțin mai rău": se supraîncălzește structural la fiecare rotație,[...]
2026-06-19 citeste mai mult
'stercalau'
2024-02-15 08:15:49
'in prima faza cercetati urgent conturile tuturor angajatilor spitalului,intrari si esiri.aveti conturile unde primesc salarii.asta azi.'