CUPA MONDIALĂ LA SĂRITURI CU SCHIURILE
Lidera şi campioana en-titre s-au impus la Râşnov
Daniela Iraschko-Stolz şi Sara Takanashi şi-au împărţit cele două etape disputate în weekend la Complexul Olimpic de la Valea Cărbunării. Ieri, din cauza vântului, s-a disputat o singură manşă
Organizatorii au aşteptat în zadar zăpada, cu ceva vreme înainte de startul celor două etape de Cupă Mondială la sărituri pe care Râşnovul le-a găzduit pentru al doilea an consecutiv. Au fost nevoiţi astfel să o aducă din pădure, ca într-un film care dă senzaţia de „deja-vu”. Ninsoarea a venit într-un final, dar parcă într-un moment în care nu mai era nevoie de ea, „ajutând doar la înfrumuseţarea peisajului”, după cum a glumit primarul Adrian Veştea. Sâmbătă, sportiva austriacă Daniela Iraschko-Stolz a câştigat aurul în cea de-a zecea etapă a Cupei Mondiale, Sara Takanashi a luat argintul, iar Maren Lundby bronzul. Între cele 38 de sportive s-au aflat şi româncele Dana Haralambie, care a ratat din nou „la mustaţă” accederea în manşa secundă (locul 32) şi debutanta Bianca ştefănuţă, care a venit pe poziţia a 37-a. Sportiva norvegiancă Maren Lundby a avut cea mai lungă săritură, 94,5 metri, însă nu a obţinut punctajul maxim, fiind surclasată la stil de Daniela Iraschko-Stolz, care a sărit 94 metri. Carina Vogt, locul doi în clasamentul Cupei Mondiale şi campioana olimpică în exerciţiu s-a clasat a 8-a în competiţie. „Sunt în România pentru prima dată şi sunt plăcut impresionată de zonă, iar trambulina de sărituri se ridică la standardele Cupei Mondiale. Sunt mulţumită de rezultatele de azi, au fost mai bune decât în runda de antrenamente. Este cel mai bun sezon al meu de până acum” a declarat câştigătoarea Daniela Iraschko-Stolz. Ieri, vântul destul de puternic a dat mari bătăi de cap organizatorilor, amânând startul concursului şi punând serios în pericol desfăşurarea acestuia. S-a disputat totuşi, o singură manşă, care a dat şi clasamentul final, regulamentul FIS permiţând acest lucru în caz de condiţii meteo nefavorabile. Pe primul loc a sosit Sara Takanashi, cea care anul trecut câştigase ambele etape râşnovene, pe locul al doilea s-a clasat sportiva din SUA, Nita Englund, pentru ca ultima treaptă a podiumului să fie ocupată de liderul Daniela Iraschko-Stolz. Româncele Dana Haralambie şi Bianca Ştefănuţă au terminat etapa pe locurile 34, respectiv 39, iar campioana olimpică en titre, Carina Vogt, a avut o clasare şi mai slabă decât în ziua precedentă, ajungând pe locul al 12-lea.
Recordul trambulinei a fost doborât
Recordul trambulinei K90 de la Râşnov, stabilit anul trecut de Sara Takanashi (100,5 metri), a fost doborât vineri, în antrenamentele oficiale, de austriaca Eva Pinkelnig, care a reuşit o săritură de 101 metri. În vârstă de 26 de ani, sportiva surprinde prin clasările sale în întrecerile de la cel mai înalt nivel, ţinând cont că a început „să sară” cu doar trei ani în urmă. Daniela Iraschko-Stolz continuă să fie liderul clasamentului general al Cupei Mondiale. Ea a obţinut patru medalii de aur şi trei de argint în competiţiile individuale din acest sezon.
„Un nou moment emoţionant”
„Am asistat la un nou moment plin de emoţie, un eveniment frumos pentru România. Le mulţumesc tuturor celor care au ţinut să fie prezenţi. La Râşnov a fost înfiinţat acum 110 ani un club sportiv cu specificul sporturilor de iarnă, iar acum este locul datorită căruia ţara noastră se află pe harta Federaţiei Internaţionale de Schi”, a declarat primarul Adrian Veştea, într-un moment festiv prin care i-a acordat coordonatorului lotului României de sărituri cu schiurile, Paul Ganzenhuber, profilul de la 1913 al trambulinei din Poiana Braşov. De asemenea, secretarul general al Federaţiei Române de Schi-Biatlon, Pui Gaspar, a ţinut să remarce prezenţa ridicată a fanilor sporturilor de iarnă, la fel ca în 2014, Valea Cărbunării fiind înţesată de spectatori dornici să vadă cele mai bune săritoare la lucru. „Mulţumim râşnovenilor, predelenilor, braşovenilor, constănţenilor, ruşilor, japonezilor şi aşa mai departe. Vă promitem că aici vor mai avea loc competiţii de anvergură, prima ocazie fiind Campionatul Mondial pentru junior şi tineret de la anul. Totodată, vom face tot posibilul ca investiţiile în sportivi să se transpună în rezultate”, ne-a spus Puiu Gaspar.
Vedetele, susţinători fideli până la final
Dana Haralambie şi Bianca ştefănuţă, reprezentantele României în cele două etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile de la Râşnov au avut parte de susţinători extrem de „vocali”. Atât înaintea competiţiei, dar mai ales pe parcursul acesteia, interpreţii Dorian Popa şi Alina Eremia au fost alături de cele două sportive, încurajându-le permanent. „La vârsta lor mă chinuiam să sar la şcoală, la groapa cu nisip, e extraordinar ce fac aceste fete”, a spus Dorian, completat de Alina, care a povestit că „înaintea concursului am urcat pe trambuline, până la punctul de plecare şi uitându-mă în jos mi-a fost teamă. Îmi dau seama ce ar însemna să sari, merită toate felicitările aceste sportive”.
Adaugă un comentariu