banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8686 - 23 iun 16:21

Licitaţia pentru podul de la Hărman, amânată de două ori

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 14 ianuarie 2026

În paralel, Consiliul Judeţean Braşov caută soluţii pentru ca locuitorii din Podu Oltului să nu facă un ocol de 20 de kilometri

Licitaţia pentru podul de la Hărman, amânată de două ori

Proiectul podului de peste râul Olt (din satul Podu Oltului), de pe drumul judeţean DN 112 a ajuns în faza licitaţie de lucrări pentru construirea unui nou pod în locul celui existent. Licitaţia a fost lansată în 20 noiembrie a anului trecut, însă termenul de depunere a ofertelor a fost amânat, deja, de două ori. 
Iniţial, termenul de depunere a ofertelor era 29 decembrie 2025, însă în 18 decembrie 2025, Consiliul Judeţean Braşov a stabilit un nou termen, respectiv 20 ianuarie 2026. Conform anunţului postat pe platforma electronică de achiziţii publice, termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit „ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetăţenilor din satul Podu Oltului, care nu acceptă soluţia de ocolire pe perioada demolării şi construirii noului pod peste râul Olt”. De asemenea, la momentul respectiv, Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că încearcă identificarea unor soluţii alternative în acest sens. 
Ulterior, în 9 ianuarie 2026, administraţia judeţeană a anunţat un nou termen de depunere a ofertelor, respectiv 30 ianuarie 2026, acesta fiind valabil în momentul de faţă. De data aceasta prelungirea a fost decisă în urma numeroaselor clarificări solicitate de companiile interesate de contract cu privire la documentaţia de atribuire. De asemenea, stabilirea unui nou termen a fost solicitată de unii constructori care şi-ar dori să construiască podul. 

Pasarelă sau pod provizoriu de pontoane? 
Potrivit proiectului, actualul pod de peste râul Olt va fi demolat, iar în locul lui va fi construit unul nou. Marea problemă în cazul acestui proiect este asigurarea unei alternative pentru locuitorii din Podu Oltului în perioada derulării lucrărilor, astfel încât aceştia să nu fie puşi în situaţia de a face un ocol de 20 de kilometri. 
Astfel, în luna noiembrie a anului trecut, Consiliul Judeţean Braşov a luat în calcul ca pe malul Oltului dinspre satul Hărman să fie amenajată o parcare, unde să fie lăsate maşinile, iar peste râu să fie realizată o pasarelă pietonală. În acest mod, locuitorii din Podu Oltului ar trece râul pe jos şi şi-ar lua maşinile din parcare. De asemenea, tot în această parcare a fost propusă şi amenajarea unui terminal pentru lina RATBV ce face legătura între Braşov şi Hărman. Soluţia a fost discutată cu Primăria Hărman, dar nu a fost luată o decizie finală. 
În schimb, în 8 decembrie a fost luată în calcul o altă variantă: amplasarea unui pod provizoriu de pontoane pe care să circule autoturismele. Pentru a analiza acest scenariu, o echipă de militari genişti de la Alba Iulia, cu sprijinul pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov a efectuat măsurători şi testări ale adâncimii Oltului şi ale căilor de acces din proximitatea actualului pod, în vederea stabilirii posibilităţilor de amplasare şi montare a podului de pontoane, care să permită circulaţia vehiculelor cu masa totală mai mică de 3,5 tone. O decizie finală în ceea ce priveşte aplicarea acestui scenariu nu a fost, încă, luată. 
Pe de altă parte, în caietul de sarcini aferent licitaţiei se menţionează că „prima activitate din executarea contractului de lucrări va fi cuprinsă în cadrul organizării de şantier şi va consta în realizarea unei pasarele metalice pietonale (...) Condiţionalitatea este ca numai după executarea pasarelei pietonale să se procedeze la demolarea şi construirea noului pod”. 

Lucrările vor dura 14 luni 
Conform anunţului licitaţiei lucrările la noul pod vor dura 14 luni de la data emiterii emiterii ordinului de începere. Investiţia este estimată la 18.533.210 lei + TVA, iar finanţarea este asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Braşov. 
Noul pod va avea trei deschideri, cu o lungime totală de 112,15 m şi o lăţime totală de 13,50 m (suprafaţă carosabilă – 8,6 m, trotuare – 2,2 m). 
Conform estimărilor, actualul pod, ce urmează a fi demolat, a fost construit în anul 1910 şi este într-o stare tehnică precară. De altfel, în prezent, pe acest pod mai pot circula doar vehiculele cu masa totală mai mică de 3,5 tone. 

+2 -4

Comentarii

'Tupeu de 40km pentru autostrada și poduri cu dedicație '

2026-01-14 20:47:15


'Se numește tupeu de funcții și relatii a unora din Podu Olt.\n\nVedem cum fac ce vor: \n- autostrada trimisă departe departe... de proprietari pe motiv că le strică case... și ce să vezi nu strica case... cel mult grădinile unor \"investitori\"\n- acum nu vor să ocolească... că îi costă timp și bani. Dar pe prostii care plătesc pentru tupeul și multe alte cuvinte care ar exprima laude. Pe aceia cine ii ajută?\n\n'

'Vio'

2026-01-14 13:47:45


'Soluția cu pontoanele nu o sa meargă , daca este an secetos or sa stea pontoanele pe pietre'

'cristian'

2026-01-14 06:42:41


'Pana se misca birocrati poate se darama singur podul vechi si grabeste lucrarile pentru noulpod.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie