Lepădarea de Felix...

Dan Voiculescu va rămâne, probabil, în analele politicii prin performanţa pe care a înregistrat-o cu partidul său – mai întâi Umanist, şi apoi Conservator. Şi anume aceea de a fi prezent în Parlament fără a fi concurat niciodată, pe cont propriu, în vederea accesului în forul legislativ. Mai mult, în ciuda dimensiunilor relativ reduse, partidul pe care l-a creat a reuşit să încline balanţa puterii dintr-o parte în alta a spectrului politic – cea mai spectaculoasă mişcare fiind aceea din 2004, când a ajuns în Parlament la reuniunea PSD-ului, pentru ca doar în câteva zile să se alăture coaliţiei lui Băsescu şi să o aducă la putere, pentru următorii ani.

Veritabil om de afaceri, Dan Voiculescu a aplicat în politică principiile de eficienţă ale businessului: a investit cât mai puţin cu putinţă, obţinând maximum de profit. Costurile pe cap de parlamentar ale PUR/PC a fost, poate, cele mai mici din istoria recentă a democraţiei elective. Reversul a fost acela că sub drapelul formaţiunii nu s-au aliniat politicieni cunoscuţi sau valoroşi. Majoritatea au fost „crescuţi” în ograda INTACT, iar cei racolaţi s-au vândut pe puţin. E drept şi că de câte ori li s-a ivit ocazia, au migrat spre case mai mari şi mai avute. Cei cu relativă personalitate au intrat în conflict cu preşedintele fondator care şi-a asumat personal sarcinile de reprezentare la vârf, tolerând cu dificultate puseele de independenţă. Cei pe care i-a postat în fruntea partidului – el reţinând prerogativele de eminenţă cenuşie – au fost oameni tineri, fără experienţă şi dispuşi să nu iasă din vorba şefului. A fost cazul lui Sereş, la debuturi şi apoi al lui Daniel Constantin.

Episodul dramatic al încarcerării lui Dan Voiculescu a basculat serios situaţia Partidului Conservator. Încercările acestuia de a-şi menţine autoritatea s-au dovedit a fi tot mai dificile, pe măsură ce suportul material a început să se reducă. Bine ancorat într-o alianţă pe care nu mai era nevoit să o condiţioneze, Daniel Constantin a fost tot mai reticent faţă de indicaţiile şi pretenţiile excesive ale Voiculescu lui, rămas încremenit în lupta sa cu Băsescu. Indisciplina preşedintelui a fost tot mai des sancţionată de „garda pretoriană„ mediatică şi s-a ajuns până la o inevitabilă ruptură, anunţată fără echivoc de liderul conservator. „Sunt într-o situaţie ireconciliabilă cu Dan Voiculescu” – a răbufnit acesta. „E un conflict care există mai demult”, iar el a devenit „o ţintă”. Scopul fiind înlocuirea sa din fruntea partidului. Din păcate pentru fondator, acesta nu mai deţine controlul partidului, nu mai are ce să ofere pentru a-şi asigura fidelitatea membrilor. Disidenţa din partid se manifestă prudent, unicul contracandidat – Piedone – nedorind (încă) să ajungă la o ruptură. În aceste condiţii Constantin consideră că o alianţă cu Tăriceanu ar putea întări partidul şi propria sa poziţie, chiar cu riscul de a-i ceda acestuia unele dintre prerogative.

Ne aflăm, limpede, în momentul „lepădării de Felix” a partidului creat de acesta, care după două decenii încearcă să-şi găsească propriul drum. Iar atâta timp cât Ponta ar nevoie de suportul conservatorilor, iar Constantin i-l poate oferi, nimic spectaculos şi neaşteptat nu se poate întâmpla. Chiar şi pentru Tăriceanu aceasta devine o soluţie, în condiţiile în care nu poate conta, deocamdată, pe dezertări semnificative din „noul” PNL.