Legenda Petru Cadar, poveşti la poalele Tâmpei

A jucat într-una din marile echipe de la Steagul Roşu Braşov, se apropie de 70 de ani, dar nu poate sta o zi departe de sport. La fotbal merge mai rar, „nu face bine la genunchi suprafaţa asta tare, sintetică, pe care se joacă astăzi”, dar trage cot la cot cu tinerii la sala de forţă.  Cele mai dragi îi sunt însă plimbările cu bicicleta, la poalele muntelui, în cartierul în care s-a născut şi în care trăieşte şi azi, Răcădău.
Vizitele urşilor nu îl mai sperie de multă vreme: „Îi văd cum vin la tomberoane. Le ridică, le scutură, iar când le golesc, le aruncă. Nu mă mai sperie de mult timp, sunt chiar haioşi”.
Duce dorul gazonului, cu care a avut contact până în urmă cu un an. „Făceam sală la stadionul Forex, iar apoi ieşeam să alerg pe teren sau chiar trăgeam o miuţă. Eram o familie acolo. Patronul, Nicolae Ţucunel,
mi-a fost coleg. La pensie e important să te vezi cu oamenii şi să vorbeşti cu ei, să ai activitate, asta te tine în viaţă”.

Fularul cadou, venit după patru decenii
Are peste 250 de meciuri în tricoul galben-negru, iar amintirea cea mai de preţ este dubla din Cupa UEFA cu Besiktas (1974). Turcii au învins la Istanbul cu 2-0, iar în returul de la Braşov jocul curgea către un 0-0, lumea începuse să plece de la stadion. În minutul 88, Cadar a declanşat nebunia – a deschis scorul, iar Şerbănoiu a făcut apoi o dublă care avea să-i califice pe „stegari”. „Am fost surprins să primesc acum puţin timp un fular cu Besiktas, de la un turc care are afaceri în Braşov. Mi l-a adus de la ei de la club”.

În tinereţe, în tricoul Steagului şi în cantonament în Liban, la Beirut.

Despărţirea amară…
Despărţirea de echipa sa de suflet s-a produs într-un mod ciudat. „Nea Titi Teaşcă, Dumnezeu să-l ierte, era antrenor. Ne făcea zilele când ne învăţa să lovim mingea cu exteriorul, dar ţinea gheata în mână pentru a ne arăta procedeul. M-a dat afară motivând că am furat o minge, de parcă mie mi-ar fi trebuit mingi acasă”. Spune că ştie şi motivul adevărat pentru care a fost exclus. „Până la acest episod am avut o tentativă de transfer la Sibiu. Dânsul era antrenor acolo. Nu m-am mai înţeles cu conducerea lor, m-am dus şi  le-am restituit avansul ce mi-l dăduseră, ne-am dat mâna şi ne-am despărţit civilizat. Dar lui nea Titi nu i-a convenit, iar când ne-am reîntâlnit, la Braşov…”.

Viaţa de după Steagul
Petru Cadar a avut o viaţă fotbalistică bogată şi după Steagul… A plecat la ICIM, în Divizia B, unde s-a accidentat, culmea chiar într-un amical cu „galben-negrii” şi a renunţat pentru o perioadă la fotbal. „M-au angajat în uzină, iar după ceva timp m-au rugat cei de la Mecanică să îi ajut să scape de retrogradarea din «Judeţ» în «Onoare». Antrenor-jucător. Aveam 39 de ani. Am acceptat, am reuşit, iar după un an am blocat drumul Zărneştiului spre promovarea în C”. Întâmplarea are farmecul ei, iar Petru o povesteşte de parcă s-ar fi petrecut ieri: „Ai mei au dat gol în minutul 14. Zărneştiul a avut, cred, 8 bare, ratări uriaşe. Conducătorii lor au venit să mă roage să nu îi încurcăm. Ca să îi refuz elegant, le-am spus că treburile astea se discută înainte de meci. Erau vineţi de nervi, dar le-a plăcut abordarea mea şi m-au luat antrenor din sezonul următor. Iar cu mine pe bancă au promovat”.
În toată această perioadă în care a jucat şi antrenat la „Judeţ”, a activat în paralel ca arbitru, prinzând numeroase meciuri „la tuşă” chiar şi în Divizia A.

Experienţa de antrenor în Liban, una de vis
După 1990 a fost ofertat să antreneze în Liban şi nu a stat pe gânduri. „Fusesem cu Steagul în cantonament şi era ceva de vis. Am mers la o echipă în Tripoli, al doilea oraş de acolo. Mi-au spus să nu retrogradăm şi am făcut treabă bună cu ei”.
S-a întors în ţara arabă după 14 ani, când era deja pensionar. „M-a sunat un fost jucător de acolo. Ajunsese director la o altă echipă. Nu avea antrenor şi m-a sunat: «Mister Pedro, problem! Trebuie să vii!». Aveau 6 jucători şi în 2 săptămâni începeau campionatul. Am făcut selecţie în oraş, am încropit un lot. I-am pus pe picioare, iar după un început mai slăbuţ, echipa şi-a intrat în mână apoi şi am învins cele mai bune echipe din campionat, scor favorit: 1-0”.

Şef de bază sportivă  la ICIM
La prima întoarcere din Liban a primit postul de şef de bază sportivă la ICIM, unde a stat până în 1997, când patronul Ioan Neculaie a dat afară toţi angajaţii după ce a preluat baza. „M-am dus din nou la Zărneşti, erau iarăşi în «Judeţ» şi i-am repromovat. În 2000 am ieşit la pensie anticipat şi am mai antrenat apoi la FC Ghimbav, cu o nouă promovare trecută în palmaresul personal. De acolo am fost îndepărtat după o vreme din alte considerente decât cele fotbalistice”.

- „E bine că s-a plecat de jos în fotbalul braşovean. Am fost şi am dat lovitura de start la jocul ACS Steagu Roşu – AS SR. Am văzut jucători buni în ambele formaţii. Le-am strâns mâna căpitanilor, deodată, în semn de unitate Dar eu am văzut decăderea fotbalului în oraş atunci când am avut două echipe – FC şi Corona. Au murit la scurt timp amândouă”.
- „Când antrenam, cu jucători neplătiţi lucram, dar nu cu jucători nemâncaţi. La Mecanică am aranjat să meargă băieţii să mănânce la cantina de la abator. Le plezneau burţile, atât băgau, dar apoi nu le stătea nimei în cale”.