Lecţiile Mondialului

Mondialul sud-american a avut în primul rând, darul să spulbere mitul dominanţei fotbalului brazilian şi ideea că, indiferent dacă câştigă sau nu, formaţia cariocas e cea mai bună din lume. Zdrobitoarea victorie a germanilor a pus capăt, practic, acestei hegemonii, deşi încă de la debut formaţia antrenată de Scolari şi-a arătat slăbiciunile, calificându-se în semifinale cu ajutorul discret al unor arbitri şi al norocului.

Suferinţa încercată de naţiunea braziliană, pregătită doar pentru al şaselea succes, n-a fost chiar atât de incurabilă cum am presupus. Încă de la semifinală – care va rămâne în analele fotbalului ca cea mai categorică înfrângere a unei „mari puteri” fotbalistice – spectatorii au avut tăria să înfrunte o mare dezamăgire, să-i înţeleagă pe jucători şi propria lor dramă şi să-i aplaude pe adversari.

Fotbalul este un joc şi într-un joc funcţionează o grămadă de imponderabile. Rezultatul final al acestui mondial ar fi putut fi altul, dacă ne gândim doar la bara din ultimul minut a revelaţiei ediţiei, Costarica, din întâlnirea cu Argentina, sau la modul chinuit în care germanii au terminat meciul cu Ghana. Totuşi, finalul a fost acesta şi nu altul, în care statistica şi logica au predominat în faţa norocului. Loew spunea că acest succes a început să fie pregătit încă din urmă cu zece ani şi că managementul naţionalei a urmat pas cu pas un proiect sustenabil. Este o mostră de abordare modernă a unui obiectiv naţional în care, practic, nimic nu este lăsat la voia întâmplării.

Nici măcar amănuntul bazei de pregătire a echipei pe timpul campionatului: cu aproape un an în urmă statul german a dispus construcţia unui complex de găzduire şi pregătire în Brazilia – pe care acum, la final, l-a făcut cadou statului-gazdă. Titlul acesta – al patrulea – este consecinţa logică a unui sistem organizatoric care funcţionează impecabil. Campionatul german este, acum, cel mai bun din Europa – şi deci din lume, iar eficienţa cu care funcţionează este una remarcabilă. Nu întâmplător preşedintele şi cancelarul german s-au aflat pe Maracana la finală – unde nu s-a conceput un alt rezultat decât acesta, deşi el a părut obţinut cu infinit mai multă dificultate decât cel din semifinală în care băieţii lui Leuw au zburdat pur şi simplu. Finala a avut o altă încărcătură emoţională şi altă miză, iar faptul că o echipă în adevăratul sens al cuvântului a prevalat în faţa unui singur jucător de excepţie – Messi – spune totul despre acest sport.

Germanii au oferit lumii o lecţie, ale cărei baze se scriu practic de când Europa a concentrat tot ce este mai valoros în fotbal. Nu există jucător de valoare din naţionalele de pe alte continente prezente în Brazilia care să nu fi evoluat sau să nu evolueze la o formaţiune de club din Europa. Fotbalul mondial s-a schimbat enorm, parcurgând drumul de la virtuozitatea exotică a fostelor naţionale braziliene, la pragmatismul supercampioanei europene Bayern Munchen.

Acest lucru s-a văzut cel mai bine într-o finală în care au evoluat doar jucători din primele divizii ale bătrânului continent, dar în care spiritul şi tehnica de echipă au prevalat în faţa virtuozităţii unui super-campion pe care la Barcelona îl pune în valoare întreaga echipă.

A fost, desigur, cea mai de succes ediţie a Campionatului Mondial a cărui mediatizare a cunoscut proporţii incredibile şi care a adus în faţa lumii un model benefic de competiţie, care uneşte, nu separă şi nu discriminează. Acesta este cel mai preţios mesaj pe care l-a dat unei omeniri prea adesea dispusă la cinism şi violenţă...