Lecția de europenism a Turciei

Relația noastră istorică apropiată cu Turcia se vede cu ochiul liber, nu doar în bagajul lingvistic (unde am preluat numeroși termeni legați în special de civilizația materială) ci și dintr-un cod emoțional comun. Sunt tot mai tentat să cred că inclusiv în perioadele pe care cronicile le descriu ca fiind de „asuprire” sau de dominație, relațiile interumane se distingeau prin înțelegere și dorință de coabitare. Până la urmă, relația politică era una foarte clară: țările românești plăteau Înaltei Porți taxa de protecție, având în schimb deplină libertate religioasă sau de administrație internă. Turcii au redevenit o prezență comună la noi după Revoluție. Spiritul lor întreprinzător i-a adus pe urmele trasate de istorie și nu putem nega că am învățat de la ei nu puține lucruri în ceea ce privește economia de piață și spiritul negustoresc. Dacă turcii au venit și vin la noi cu treabă, noi mergem tot mai des la ei ca turiști. Și învățam pe viu ce înseamnă turism modern și servicii atente și eficiente. Administrațiile de la Ankara au mizat cu hotărâre, încă de acum vreo două decenii, pe cartea turismului: aveau toate condițiile. Au știut să facă din asta un obiectiv național, cu bătaie lungă. Tot ceea ce vedem azi pe coasta de vest și sud a Anatoliei a demarat la finele secolului trecut cu investiții în infra-structură. Turcia a devenit, grație turismului, o țară cât se poa-te de europeană, în ciuda reticențelor politicienilor din Vest, care strâmbă din nas la ideea admiterii sale în Uniune, dar nu pregetă să petreacă concedii de vis în stațiunile sale. Turismul este instrumentul principal prin care Turcia se apropie hotărât de o Europă în care-și are locul. Și știu să o facă fără temenele, cu realism. Deschizându-și piața fostei Uniuni Sovietice, Turcia este acum asaltată de turiștii ruși cu bani, care-i umilesc pe vesticii zgârciți. Un milion de ruși au fost vara asta doar în Antalya. Un oraș ca Alanya se dezvoltă spectaculos printr-o ofensivă imobiliară care se adresează cumpărătorilor zgribuliți din Norgevia, Islanda, Olanda sau Germania. Circa 25.000 dintre aceștia și-au cumpărat o casă în Antalya doar în ultimul an, pentru a se pune la adăpost de umezeala și frigul de peste iarnă. Mă întreb chiar dacă nu este oarecum nedrept ca noi, românii, să facem parte din Uniune, în ciuda decalajelor evidente și a lipsei de apetit pentru reducerea lor, atâta timp cât turcii, mult pregătiți și mai apți, stau la coadă așteptând bunăvoința Bruxelles-ului. Dar asta-i viața!