Leacul sfidării

Din tot ceea ce s-a întâmplat în această nouă “marţe neagră” – audierea candidaţilor la portofoliile ministeriale, schimburile dure de replici din Parlament, demisia ostentativă a lui Antonescu, refuzul preşedintelui de a valida noua formulă în absenţa asumării “noului” program de guvernare, arestarea lui Ruşanu sau achitarea lui Brădişteanu - cel mai plin de semnificaţii eveniment mi se pare a fi acela al condamnării – cu executare – a celor opt “oameni de fotbal”.
La prima vedere n-ar fi nimic ieşit din comun: opt persoane cu backgrounduri (vorba noului ministru de Finanţe, domnişoara Usturoi) semnificative de bişniţari, golani, scandalagii, traficanţi, primesc nişte pedepse meritate. Semnificativă este prima breşă de legalitate care se face într-un edificiu de corupţie cronică, ce părea a fi aproape fără leac.
Una dintre primele libertăţi de care au profitat întreprinzătorii din cel mai popular sport a fost aceea de a se căpătui fără a ţine cont de nici o regulă. Într-un sistem scăpat de sub orice control, foştii bişniţari deveniţi peste noapte procuratori sau “agenţi FIFA” au dat iama în fotbal scoţând pe tarabă tot ce mai rămăsese din “generaţia de aur”, golind campionatul intern de orice putea fi negociat. Modalitatea în care s-a lucrat nu a fost nici măcar una subtilă, rezumându-se pur şi simplu de a-şi umple buzunarele cu grosul sumelor obţinute, lăsând câte un bacşiş cluburilor. Pe această bază, într-un climat de sărăcie generală, aceştia au devenit nababi care azvârleau cu bani în stânga şi în dreapta, sfidând prin opulenţa bunul simţ şi decenţa. Tipică pentru acest comportament este prestaţia “tribului Becali”, compus din foştii oieri deveniţi peste noapte multimilionari, convinşi că totul se poate cumpăra şi că ei sunt intangibili.
În urmă cu vreo şase ani, autorităţile au depăşit timiditatea cu care era abordat, de regulă, un domeniu aducător de simpatie şi de voturi, declanşând ancheta care a dus în cele din urmă la condamnările recente (o ciudăţenie ar rămâne modul în care o instanţă i-a considerat nevinovaţi, achitându-i, în timp ce alta, pe baza aceloraşi probe, i-a condamnat!).
Efectul acestei demonstraţii este major, dar nu suficient. A fost devoalată doar o parte a cancerului din fotbal. Rămâne necercetată şi nepedepsită “cooperativa” şi aranjamentele de meciuri în care au fost şi sunt implicaţi manageri, antrenori, jucători care au reuşit să transforme spectacolul fotbalistic într-o parodie păguboasă.
Pentru cetăţeanul obişnuit rămâne însă un exemplu de reacţie sănătoasă de combatere a unuia dintre aspectele pe care le îmbracă corupţia generalizată şi o dovadă că se poate ca să nu fie mai presus de lege.