La război ca la război…

Se întâmplă un lucru ciudat: în timp ce tensiunile din Ucraina cresc, spre declanşarea unui veritabil război civil, moneda noastră naţională se întăreşte. Regula financiară spune că astfel de contexte generează instabilitate monetară. De ce nu se întâmplă aşa ceva cu leul nostru?
O explicaţie ar ţine, paradoxal, de slaba noastră implicare economică în est. Relaţiile comerciale ale României atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia s-au deteriorat constant din raţiuni politice. Sau, mai exact, din raţiuni de neadaptare: atitudinea ostilă adoptată de Băsescu, fără rost, a generat suspiciune şi neîncredere. Nu faptul că americanii au decis să-şi instaleze scutul la noi. Oricum, l-ar fi instalat undeva. Rusia (şi Ucraina pre-maidan) nu ne-au tratat ca partener serios, din cauza derapajelor vocale. De pierdut am pierdut noi, care am avut în continuare nevoie de gazul rusesc, dar n-am mai beneficiat de piaţa enormă a Estului, capabilă să înghită şi ce producem noi.
Ultimele zile au generat o dezbatere la vârf pe tema războiului. A unui război despre care nimeni nu consideră că ar putea avea loc. Dar care este bun pentru tot soiul de diversiuni. Între care şi creşterea bugetului Apărării, pentru achiziţionarea de avioane vechi, lipsite de orice şansă într-o eventuală confruntare. Dar, mai ales, pentru a pune în evidenţă cui revine prima responsabilitate în materie de Apărare Naţională. Băsescu zice că lui, în conformitate cu Constituţia. Ponta zice că aşa e, dar fără banii de la Guvern, unica armă de foc a preşedintelui rămâne gura. Băsescu mai zice că CSAT-ul este al lui şi poate să-l convoace când doreşte. Ponta replică: şi ce face CSAT-ul fără miniştrii din Guvern? Scoate la luptă SRI-ul şi SIE? Vedem, deci, că avem parte de un război, dar de unul al vorbelor de prisos sau cu bătaie electorală. Cineva – nu se ştie cine – a mai introdus şi fitilul mobilizării rezerviştilor. Oricât de gogonată ar fi chestiunea, ea a stârnit ceva nelinişte.
Între timp, dincolo de Nistru lucrurile se încing. Ce se întâmplă acolo demonstrează clar că statul a pierdut controlul instituţiilor ţării numite Ucraina. Că un guvern ajuns la putere printr-o lovitură de maidan nu poate să asigure funcţionarea normală a instituţiilor, din lipsă de legimititate.
Pe acest fond se declanşează toate fenomenele centrifuge de care beneficiază Rusia. Nu ştiu dacă un alt lider decât Putin ar fi asistat impasibil la intervenţia Occidentului în zona sa de influenţă. Şi ar fi acceptat senin controlul acestuia asupra rezervelor şi pieţii ucrainiene. Din păcate pentru europeni şi susţinătorii lor, în Ucraina nu se duce o luptă între autocraţi şi democraţi, ci o clasică bătălie pentru acapararea puterii între două tabere de aceeaşi speţă: pravolasnicul spirit de hegemonie al marelui înaintaş.