La firul ierbii - Visul de duminică seara

Sentimentul pe care l-am simțit când am călcat duminică seara gazonul din Ghencea a fost unic. Era la 10 minute după cel mai teribil meci pe care l-am trăit de când țin cu echipa asta. Eram în transă. Parcă trăiam un moment din acelea când iți refuzi bucuria pentru că nu ești convins că ai trăit-o, că a existat. Dar totul era real. Mergeam pe mijlocul terenului alături de președintele Kovacs și de băiatul lui, Claudiu și ne-am aruncat ochii pe tabelă căutând o confirmare a miracolului. Ecranul era însă gol…Drumul până la vestiare mi s-a părut o veșnicie. În gura tunelului l-am prins pe Tudor “Brad Pitt”. “Ce cauți aici? Ai comentat cumva?” – “Nu…astăzi am fost doar suporter!”. Nu am îndrăznit să intru în vestiar. Aș fi vrut să împart cu baieții ăia incredibili o bucurie pe care o aștept de vreo 27-28 de ani…Era prin ’83, primăvara , când tata m-a dus pe “Tineretului” la un FCM-FC Bihor. Nu a fost prea bine. Orădenii ne-au bătut atunci,destul de rău. A fost 1-3 dar țin bine minte golul nostru. Venit după o înghesuială în fața porții. Și țin bine minte și cine l-a dat: Marius Lăcătuș. A fost singura dată când l-am văzut pe Marius jucând pentru noi. În vara aia pleca spre Steaua și spre intrarea în legendă. Anii au trecut si viața m-a adus de mai multe ori față în față cu “Fiara”. Ultima dată, anul trecut, în primăvară. Împreună cu maestrul Mitran am dat o fugă până la Vaslui pentru că aveam de filmat. ”Turnam” documentarul pentru dvd-ul “Lăcătuș”. Era cu puțin înaintea “dublei” din Cupă, Brașov-Vaslui. Marius și moldovenii lui de atunci au prins finala lăsându-mă să visez în continuare la primul nostru trofeu… Cineva spunea cândva că nota de plată a vieții e pe zero mereu. Ce s-a întâmplat duminică seara în Ghencea confirmă asta. Cred ca toți brasovenii s-au simțit ciudat, anul trecut când Marius Lăcătuș si secundul său, Nelu Naghi, legendarul căpitan al Steagului călcau Brașovul în picioare. Acum, “Steagu” le-a întors “serviciul”. Am plecat din Ghencea bucurându-mă ca un copil pentru că aveam în mâna tricoul lui Teixeira. Am știut că-l vreau din clipa în care mingea lui a “mușcat” vinclul din Ghencea. Și am mai simțit ceva în seara aia…că “Steagu” și-a regăsit spiritul. Și asta i se datoreaza “Presidentului” Kovacs. O să vă spun data viitoare de ce… P.S. Să mergeți luni cu toții la meci!!!