Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.8074 RON

1 GBP = 5.8878 RON

1 XAU = 420.3419 RON

1 AED = 1.3089 RON

1 AUD = 2.9923 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.7970 RON

1 CAD = 3.3305 RON

1 CHF = 5.2778 RON

1 CNY = 0.6600 RON

1 CZK = 0.1977 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0956 RON

1 HUF = 1.2089 RON

1 INR = 0.0555 RON

1 JPY = 3.0818 RON

1 KRW = 0.3335 RON

1 MDL = 0.2575 RON

1 MXN = 0.2314 RON

1 NOK = 0.4215 RON

1 NZD = 2.7049 RON

1 PLN = 1.1702 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0481 RON

1 SEK = 0.4337 RON

1 TRY = 0.1348 RON

1 UAH = 0.1140 RON

1 XDR = 6.2558 RON

1 ZAR = 0.2577 RON

Editia 8344 - 22 ian 01:43

La Colegiul Titulescu, elevii învaţă design de produs pentru clienţi reali

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 27 ianuarie 2020

La Colegiul Titulescu, elevii învaţă design de produs pentru clienţi reali

Peste 30 de elevi au învăţat, pe parcursul a trei luni, design de produs, aplicat pe cazul unor companii din Braşov. S-a întâmplat la Colegiul „Nicolae Titulescu”, unde, din noiembrie, a început programul ProtoShop Live, un proiect finanţat din Fondul Ştiinţescu Braşov. Concret, elevii au învăţat să creeze obiecte într-un program special, pe calculator, pe care, în scurt timp urmează să le realizeze fizic, cu ajutorul imprimării 3D.
„ProtoShop este mai mult decât un curs despre modelare şi printare 3D. Este un curs despre cum să dezvolţi o idee şi să o prezinţi lumii, cu provocările legate de lucrul în echipă şi adaptarea la cerinţele pieţei. Proiectul aduce nou îmbinarea cunoştinţelor tehnice de modelare şi printare 3D cu cele de marketing şi comunicare, puse în practică pentru companii locale. Elevii au avut astfel ocazia să intre în contact cu diverse tipuri de servicii şi companii. Ei s-au pus în pielea de designeri, specialişti de marketing şi manageri de proiect pentru a dezvolta produse legate de acestea. Participanţii au trecut prin etapele de formare a echipelor de lucru, desemnarea clientului şi cunoaşterea fişei de nevoi, cercetare, ideaţie, precum şi modelare 3D în Tinkercad şi marketing”, a explicat Alexandru Dobre (3D DOT), mentorul de modelare 3D şi imprimare tridimensională.



Urmează să-şi expună ideile în 19 februarie
Elevii îşi vor prezenta produsul pe 19 februarie, cu ocazia unui eveniment organizat în sala festivă a şcolii, unde vor fi invitaţi clienţii, colegii, familiile şi prietenii. Clienţii care au acceptat să facă parte din proiect sunt: BeClockWise, ArtOneZero, Rosebonbon, Ask4IT, Atos, FlyCoffee.
„Ne-am gândit că pentru elevii de liceu ar fi relevant să intre în contact pe viu cu lumea profesională şi să acţioneze ca un start-up pentru a avea o experienţă de orientare în viaţă”, a spus şi Alina Floroi, mentorul de marketing, de la Asociaţia Laborazon.

La „Titulescu” vor rămâne două imprimante
ProtoShop Live este implementat în parteneriat de Laborazon, 3D DOT şi Colegiul „Nicolae Titulescu”, graţie unei finanţări de 14.000 lei din Fondul Ştiinţescu Braşov. În cadrul proiectului, elevii participă gratuit la aceste cursuri, iar laboratorul de informatică al şcolii intră în posesia a două imprimante 3D didactice şi a unui număr de filamente pentru printare.
ProtoShop se află la a treia ediţie, după cea organizată la Şcoala Generală nr. 27 anul trecut şi la Făgăraş anul acesta.

Curs adus de un fost elev al şcolii
Alexandru Dobre este fost elev al Colegiului „Nicolae Titulescu”, iar conducerea unităţii liceale este foarte mândră de absolvent. „Pentru noi este o bucurie că fostul nostru elev, Alexandru Dobre, a revenit în şcoală cu acest proiect. Noi dorim să pregătim elevi cu simţ antreprenorial şi cunoştinţele necesare viitorului lor, iar acest proiect ne dă această şansă.”, a declarat directoarea şcolii, Nicoleta Ştiucă.

+0 -2

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional