Curs BNR
1 EUR = 4.9255 RON
1 USD = 4.5904 RON
1 GBP = 5.6013 RON
1 XAU = 294.2340 RON
1 AED = 1.2499 RON
1 AUD = 3.0469 RON
1 BGN = 2.5183 RON
1 BRL = 0.8664 RON
1 CAD = 3.3324 RON
1 CHF = 4.9881 RON
1 CNY = 0.6674 RON
1 CZK = 0.2078 RON
1 DKK = 0.6611 RON
1 EGP = 0.1483 RON
1 HUF = 1.2668 RON
1 INR = 0.0557 RON
1 JPY = 3.5320 RON
1 KRW = 0.3515 RON
1 MDL = 0.2437 RON
1 MXN = 0.2451 RON
1 NOK = 0.4354 RON
1 NZD = 2.8482 RON
1 PLN = 1.0507 RON
1 RSD = 0.0420 RON
1 RUB = 0.0600 RON
1 SEK = 0.4397 RON
1 TRY = 0.2409 RON
1 UAH = 0.1243 RON
1 XDR = 6.1570 RON
1 ZAR = 0.2516 RON
Publicat la 13 ianuarie 2023
Peste 1,8 milioane de români născuţi după anul 1968 vor fi puternic afectaţi la pensii. Un calcul simplu arată problemele cu care aceştia se vor confrunta
Problemele demografice ale României se vor acutiza în următorii 20-30 de ani, declinul sistemului de pensii urmând să înceapă în anul 2030, când o mare parte din „decreţei” vor ieşi la pensie.
În prezent, numărul angajaţilor cu carte de muncă este puţin mai mare decât cel al pensionarilor, ceea ce conferă o oarecare stabilitate.
Concret, numărul de salariaţi activi este la acest moment de 5,71 milioane persoane, potrivit datelor furnizate de către Inspecţia Muncii. Dintre aceştia, 4,5 milioane de angajaţi sunt din mediul privat, iar 1,2 milioane lucrează la stat. În ce priveşte numărul de pensionari, în luna decembrie 2022 erau înregistraţi, potrivit datelor CNPP, aproape 4,8 milioane de pensionari, pensia medie fiind de 1.739 lei.
În ciuda tuturor acestor cifre, statul suplimentează în fiecare an bugetul sistemului public de pensii, fiind nevoit să acorde şi o serie de beneficii pensionarilor cu venituri foarte mici.
Potrivit datelor ultimului recensământ, lucrurile nu vor sta mai bine nici în următoarele două-trei decenii. Economiştii spun că, dacă se păstrează modul actual de calcul, pensiile vor fi mult mai mici peste 35 de ani, faţă de nivelul mediu actual.
Concret, salariul mediu brut estimat pe anul 2023, în baza căruia a fost fundamentat bugetul de asigurări de stat, este de 6.789 lei, ceea ce înseamnă că lunar ar cotiza la sistemul public de pensii aproape 1.700 lei, adică 20.400 lei/an, respectiv 714.000 lei în toată perioada de 35 de ani până la ieşirea la pensie.
Aceasta îi va asigura, însă, o pensie mult mai mică, pentru că între anii 2050-2060 populaţia României va fi între 13 şi 16 milioane, ceea ce înseamnă că sistemul actual de pensii devine nesustenabil, în condiţiile în care numărul de salariaţi va fi mult mai mic decât numărul de pensionari.
Decreţeii sunt copiii născuţi în perioada 1968-1990, când regimul comunist a interzis avorturile şi a descurajat folosirea mijloacelor contraceptive.
Având în vedere că vârsta de pensionare care se va aplica decreţeilor este, potrivit legislaţiei actuale, de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi, reiese că aproximativ 1,8 milioane de români vor ieşi la pensie, la limită de vârstă, în primii 5-6 ani de după anul 2030.
Foarte probabil, raportul salariaţi/pensionari se va schimba radical, având în vedere că numărul proaspeţilor pensionari de după 2030 reprezintă puţin mai mult de o treime din cel actual.
Concret, în prezent există aproximativ şase milioane de salariaţi, care plătesc contribuţii transferate în pensiile a 5,3 milioane de pensionari, rezultând un raport salariaţi/pensionari de 10/9.
Indiferent care va fi rata mortalităţii şi rata natalităţii în următorii 12 ani, cei aproximativ 1,8 milioane de români care vor ieşi la pensie după 2030 vor schimba radical acest raport.
Ce spun specialiştii
„Vor fi mult prea puţini oameni care să lucreze şi să îţi plătească taxele, ca să susţină sistemul public de pensii”, a spus Adrian Codîrlaşu, vicepreşedintele CFA România.
„Combinat cu emigraţia persoanelor active vom avea o situaţie plauzibilă ca undeva peste 20-30 de ani să existe un număr de 6-6,5 milioane de persoane la pensie, faţă de un număr de 3,5-4 milioane de salariaţi”, a spus şi Adrian Benţa, analist fiscal.
Ministrul Muncii crede însă că scenariul este unul pesimist. „Dacă sprijinim mediul de afaceri, în primă fază să îşi apere locurile de muncă existente şi în paralel cu majorarea salariului minim din România- lucrurile vor arăta altfel. Este hazardat, din punctul meu de vedere, să ne exprimăm legat de ce se va întâmpla cu sistemul de pensii peste 30 de ani”, a declarat Marius Budăi, Ministrul Muncii.
LA CE PENSIE POŢI SĂ SPERI CU UN SALARIU DE 4.000 DE LEI NET
Un român care are un salariu mediu net de circa 4.000 de lei, adică 833 de euro, în prezent, ar urma să aibă, după 35 de ani de contribuţii, o pensie de la stat de doar 1.275 de lei, ceea ce înseamnă 265 de euro, arată o simulare de calcul. Aceasta pentru că punctul de pensie se calculează ponderând un salariu mediu (care e acum 6.789 lei – brut, 3.972 lei – net) la 35 de ani de contribuţie la sistemul de pensii.
nu este nici un comentariu
Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov a anunţat joi, 12 ianuarie, că a fost modificată procedura de aplicare a vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu. Astfel,[...]
2023-01-13 citeste mai multCompania Cometex din grupul Altex a preluat de la Carrefour România terenul pe care urma să se construiască, acum mai bine de 12 ani, Korona Mall, centrul comercial care urma să fie dezvoltat[...]
2023-01-13 citeste mai multPuşi faţă în faţă cu Fiscul, la Prefectură, patronii de restaurante au invocat neclarităţi în noua lege
2023-01-13 citeste mai multPopulaţia României a îmbătrânit puternic de la ultimul recensământ din 2011, iar ponderea populaţiei de peste 65 de ani a crescut cu aproape jumătate de milion de persoane,[...]
2023-01-13 citeste mai mult
Adaugă un comentariu