La Brașov a fost adus primul aparat de analizare a viremiilor
Autor: Liviu CIOINEAG
Publicat la 29 iunie 2007
Analizele virale se pot efectua acum și în Brașov. Ieri a fost lansat pentru public singurul aparat de analizare a încărcăturii virale din județ – VERSAN 440
Analizele virale se pot efectua acum și în Brașov. Ieri a fost lansat pentru public singurul aparat de analizare a încărcăturii virale din județ – VERSAN 440. Aparatul, găzduit de la-boratorul Biossan, este cel mai mo-dern din țară.
El a fost adus din Germania de către asociația Sano-Hep, singura asociație a pacienților cu afecțiuni hepatice din România. Valoarea acestuia se ridică la suma de 70.000 euro, însă asociația plătește doar reactivii folosiți la realizarea testelor.
Gratuitate pentru
membri
Practic, aparatul determină numărul virușilor din sânge care se fac vinovați de generarea hepatitelor B, C, D, sau virusul HIV, în cazul SIDA. „Este singurul aparat de acest gen din Brașov. În țară mai există astfel de aparate, dar nu sunt la fel de performante”, a declarat Gheorghe Ionescu, președintele Sano-Hep. Asociația a încheiat protocoale de colaborare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru decontarea unor analize. „În programul nostru vom asigura gratuitate pentru 48 de pacienți per an, membri Sano-Hep, iar pentru cei aflați în tratament sau în post-tratament vom încheia protocoale cu CNSAS și CJAS. Pacienții care sunt în tratament cu «Interferon» beneficiază de 3 analize de viremie gratuite, decontate de CNAS. Interferonul este medicamentul cu care se tratează he-patitele și este foarte scump. Un tratament cu Interferon ajunge la 1 mili-ard de lei pe an, pentru fiecare paci-ent. Tratamentul se face la 3 luni, la 6 și apoi la sfârșitul tratamentului. După alte șase luni, se face alt set de analize”, a precizat Gheorghe Ionescu.
Nu mai este necesar transportul probelor
la București
Pacienții care nu sunt membri trebuie să plătească circa 4,6 milioane (460 RON) pentru fiecare set de analize. Ele sunt gata în 24 de ore și sunt extrem de precise. „Până acum, pa-cienții din Brașov trebuiau să trimită probele de sânge la laboratoarele din București. Probele de sânge trebuiau puse la rece (-70 grade Celsius) și apoi transportate. Din cauza transportului, rezultatele viremiei nu erau tocmai fidele – de obicei arătau un număr mai mic de copii de viruși. Drept urmare, tratamentul urmat nu era tocmai corespunzător și apăreau efecte negative”, a subliniat Ionescu.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu