La 24 de ani, războiul a lăsat-o fără ţară

Elizaveta Babets este o ucraineană de origine rusă, de doar 24 de ani, care a fugit din calea războiului pornit de propriul popor împotriva ţării în care locuia. A ajuns în România şi a început să muncească pentru a-i ajuta pe ceilalţi care au ajuns aici să se integreze.
Liz, cum îi spun prietenii, este fixer-traducător şi educatoare voluntară în Braşov, acolo unde-i ajută pe copiii ucraineni refugiaţi din calea războiului să se adapteze, să socializeze şi să reuşească să comunice.
Ea îşi desfăşoară activitatea la Blue Dot Braşov, sub egida UNICEF, în cadrul proiectului „Teach for Ukraine”, desfăşurat de Fundaţia Cărtureşti. UNICEF a ales Braşov pentru a amenaja o grădiniţă pentru copiii ucraineni. Proiectul Blue Dot vine în sprijinul refugiaţilor din Ucraina şi îşi desfăşoară activitatea în Albiţa, Huşi, Isaccea, Siret, Sighetu Marmaţiei, Braşov şi Bucureşti (sectorul 6). Blue Dots sunt centre de sprijin pentru refugiaţi, care acoperă cele mai imediate nevoi ale copiilor şi femeilor, într-o manieră integrată.
Elizaveta Babets a povestit, în cadrul proiectului ENTR, că a ajuns la Braşov în urmă cu două luni, iar în prezent îşi aşteaptă soţul, ucrainean, să vină din străinătate, unde lucrează. Vor să se mute împreună în străinătate şi speră să obţină viză pentru asta. „Eu am permis de şedere în Ucraina, dar sunt rusoaică şi pentru mine este dificil să mă mut undeva, – peste tot acum – din cauza războiului, dar soţul meu este ucrainean, aşa că vom depune cererea împreună. Suntem o familie”, explică Liz.
Tânăra povesteşte că atunci când a ajuns în România, la scurt timp, a aflat de Blue Dots, şi-a asigurat un spaţiu unde locuieşte, aşa că îşi dedică tot timpul copiilor ucraineni cu care face voluntariat pentru a-i ajuta să se integreze după ce se salvează din ghearele bombardamentelor. „Şi mai ajut şi la traduceri, la interpretariat şi încerc să fiu fericită aici în timp ce comunic cu copiii şi cu ceilalţi voluntari care stau aici”, ne spune Liz.
Elizaveta face lecţii zilnic cu toţii copiii ucraineni, apoi se joacă şi petrec timp în aer liber. Uneori desenează, alte ori fac lucru manual, se apleacă asupra artei, iau o gustare, fac sport şi apoi Liz le citeşte poveşti micuţilor: „Apoi luăm prânzul cu ei. Şi le dau în fiecare zi prânzul pentru ei şi pentru părinţii lor. Sper că voi găsi de lucru pentru a mă perfecţiona în profesia mea, pentru că sunt traducător şi sunt şi profesor, dar prefer mai mult traducerea”.
Singura problemă care o îngrijorează acum în mod real pe Elizaveta Babets, după ce a scăpat din infernul războiului, este viza pe care îşi doreşte să o obţină împreună cu soţul ei pentru a se stabili definitiv în străinătate. Se gândesc la Canada sau Australia. Dar cine ştie ce le rezervă viitorul?