Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 23 mai 2018
O fată de 16 ani din Recea a dispărut de acasă, iar familia spune că aceasta a plecat cu unchiul ei în data de 8 aprilie, de atunci cei doi fiind de negăsit, anunţă fagarasultau.ro.
Părinţii fetei au anunţat şi Poliţia, astfel că cei doi au fost daţi în urmărire generală.
„A dispărut chiar de Paşti, în 8 aprilie, între orele 18.00 şi 19.00. Eram acasă cu fratele meu, care a scăpat de la Penitenciarul Codlea, era şi maică mea, şi ceilalţi copii, pentru că avem 7 copii. Eu am plecat până în sat şi în acest timp, el, fratele meu, a minţit-o pe fata mea cea mare, că se duc până în sat, pentru că i-am trimis eu după o plasă la un vecin. Atunci au plecat. A venit Poliţia, am dat-o în urmărire naţională, dar nu mai ştim nimic”, a spus Adam Ciurar, tatăl fetei dispărute, pentru sursa citată.
Fata se numeşte Tuca Ciurar şi are 16 ani, fiind căutată de Poliţie, dar şi de familie, care a încercat să îi dea de urmă în judeţele Braşov, Timiş şi Arad.
Unchiul fetei, în vârstă de 42 de ani, a stat mai mulţi ani în închisoare, potrivit spuselor familiei şi era divorţat.
nu este nici un comentariu
Primăria Brașov a găsit metodă inedită de a le oferi posibilitatea să se răcorească brașovenilor și turiștilor care trec prin Piața Sfatului. Mai exact, joi, 6 august, la „kilometrul[...]
2026-08-07 citeste mai multMiercuri, 5 august, în jurul orei 12:00, în timpul unor activităţi operative desfăşurate în fondul forestier naţional situat pe raza comunei Ormeniş, într-un dosar penal[...]
2026-08-07 citeste mai multMiercuri, 5 august, o femeie s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Victoria penru a-şi reclama soţul, a cărui victimă a fost cu câteva zile înainte. Poliţiştii au stabilit că[...]
2026-08-07 citeste mai mult5 patroni din Braşov au activat „clauza de nepedepsire”, dosarul penal de evaziune fiscală fiind clasat după ce au achitat 330.666 lei: taxe neachitate şi bonusul legal de clemenţă
2026-08-07 citeste mai multPoliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov au desfăşurat o serie de activităţi de informare şi orientare profesională în taberele şcolare şi de agrement[...]
2026-08-07 citeste mai mult
Adaugă un comentariu