Kron Art, Pseudodicţionarul şi bunul simţ analitic

În ton cu normalitatea – ce are din păcate o rezonanţă din ce în ce mai disipată în societatea mai mult de ,,post” decât post-comunistă şi neo-democratică – scriitorul Iulian Cătălui şi-a lansat, pe 17 februarie, în seria „Corona Artistică”, la Kron Art, cartea ironic intitulată „Tratat despre Pseudodicţionare”.
„Cultura ca şi fractură între pseudodicţionare analitice şi dicţionare idiolatrice” aş fi dorit să numesc acest articol. Dar cine ar citi aşa ceva? De aceea mă gândeam la modul cum...
Cum criticul Iulian Cătălui iubeşte cuvântul scris şi din lectura acestei noi lucrări tocmai editate putem observa obiectiv că şi acesta îl învăluie cu tandreţea talentului pe autor, el oferindu-ne o analiză critică a unei aberaţii sardonice ce a tulburat prin toptanul de injurii aduse modului în care puteau fi percepuţi public scriitorii braşoveni ,,de la origini până în prezent”.
Respectiv cartea-cărămidă – la modul propriu, nu la figurat – a fostului ziarist, scriitor şi auto-evaluat ca şi critic literar (!?, n.m.) Vasile Şelaru.
Acesta, în 2008, anticipând modelul de după colţ de stradă al înjurăturilor de mamă ce urmau să fie transpuse acum în majoritatea pseudo-discuţiilor din mediul virtual (nici golanii nu mai sunt ce au fost!) combinat cu stilul defunctei publicaţii „Atac la Persoană” - ce a rezistat prea multă vreme aplicând sistemul „hârtia suportă multe” - a publicat şi apoi reeditat excelenta-i opinie despre propria-i carieră şi a expectorat împrăştiat pe ceilalţi scriitori.
O chestiune-lucrare cu impresionant de multe pagini pline de invective, grobian-sardonice şi plictisitoare pentru cei care nu se amuză teribil la genul de infatuare-autocuprinzătore: „scuipă, loveşte şi fugi”.
Scriitură intitulată totuşi decent „Dicţionarului scriitorilor braşoveni şi al veleitarilor”, urmată în 2010 de „Istoria literaturii din Ţara Bârsei şi împrejurimi de la origini până în prezent” - versiunea doar cu mai multe pagini publicitare editată de acelaşi autor - a avut prin cantitate o calitate: a apărut.
Motiv de dispute.
De fapt singurul lucru decent din lucrarea editată şi reeditată în 867 de pagini – fără a pune la socoteală coperţile – a lui Şelaru l-au reprezentat titlurile.
Opinia mea poate părea subiectivă, dar să-l cităm pe cunoscutul critic literar Alex Ştefănescu, ce într-un articol intitulat „Titu Maiorescu, Lucian Blaga şi Vasile Şelaru” din România Literară spunea că „în realitate, autorul este el însuşi un veleitar, care înţelege literatura cam cum înţelege coana Chiriţa limba franceză”.
În contrapondere, cartea domnului Cătălui este vie, acidă, o îmbinare dintre verb, date analitice şi metafore ironice, o scriitură fluentă, cititorul nedevenind doar mai informat, ci probabil, măcar cât o pană de scriitor, mai inteligent.
Susţinem acest lucru deoarece cartea lui Cătălui nu se citeşte ca un document sec, funcţionăresc ci se absoarbe cuvânt îmbinând cuvânt, cu idei confruntând dejecţii, cu articulate concepte în contrapondere cu pseudo-concepte.
„Polemistul a egalat documentaristul, ba chiar la şi întrecut” spune în post-faţă şi scriitorul Florin Şindrilaru despre autor.
Personal am citit cartea tizului meu nu ca pe un „dicţionar” ci precum un roman (aproape) istoric, neisteric, rocambolesc-eseist cu persoane-personaje ce le vezi iţindu-se din scriitură, din dalta obiectiv-analitică a autorului, deşi nu puţine dintre acestea sunt „hic et nunc” - tangibil de vii.
Ce respiră şi inspiră viaţa cetăţii şi acum.
Unul din personajele cărţii a fost chiar persoana ce-n boemia culturii oferă una dintre puţinele oaze de popas pentru călătorii spiritului din Braşov: aceea de la Kron Art.
Respectiv, probabil, cel mai bun pictor din România, dar şi totodată scriitorul Gabriel Stan.
Spunem „dar şi” deoarece autorul „Selfifrenia” – un eseu filosofic despre obsesia selfi-ului, un eseu sarcastic de o diafană analiză pe care o mai întâlnim poate doar la Andrei Pleşu – îşi contemplă în primul rând harul său de pictor.  
Patriarhul rezonant şi garant al lansării de carte a fost academicianul Alexandru Surdu, creatorul filosofiei pentadice ce analizează Intelectul, Subsistenţa, Existetenţa, Fiinţa, Realitatea şi Existenta Reală.