Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8170 - 25 apr 10:06

Kovesi: Putem spune că DNA-ul se închide

Autor:

Publicat la 15 decembrie 2017

Dacă modificările pe care parlamentarii vor să le aducă la Codurile penale vor intra în vigoare, putem spune că DNA-ul se închide, a declarat Laura Codruţa Kovesi.
„Dacă acest text va intra în vigoare, probabil nu va mai exista vreun mod de a informa public cu privire la ceea ce se întâmplă în sistemul judiciar. S-ar putea să nu mai ajungem niciodată la trimiterea în judecată, dacă vom fi obligaţi ca persoanele anchetate să fie anunţate înainte de orice fel de investigaţii. Ce conturi mai poţi să verifici, ce investigaţii mai poţi să faci, ce probe mai poţi să administrezi, când acea persoană ştie că tu vrei să o investighezi pentru o anumită faptă? Dacă un astfel de text intră în vigoare, putem spune că DNA-ul se închide”, a avertizat procurorul-şef al DNA.
Anterior, într-un comunicat, DNA a avertizat asupra efectului ”devastator” pe care iniţiativele PSD-ALDE-UDMR le vor avea asupra anchetelor penale. Direcţia a mai atras atenţia că acest for foloseşte ca pretext necesitatea de transpunere în legislaţia românească a unei directive UE legată de prezumţia de nevinovăţie. În realitate, garanţiile pe care le implică această directivă sunt deja prevăzute în legislaţia internă, arată DNA.  Kovesi a detaliat, pentru Digi24, ce anume înseamnă acest efect devastator: „Elimină foarte multe dintre elementele investigative, dintre posibilităţile de anchetare pe care noi le avem. Există o modificare care va obliga procurorii ca, imediat după înregistrarea unei sesizări, procurorii să anunţe acea persoană. Dacă noi, la DNA, primim o sesizare că un primar sau un director de instituţie publică a cerut mită pentru a atribui un contract, noi imediat va trebui să anunţăm acea persoană: «ştiţi, noi am primit o sesizare la DNA că dumneavoastră veţi primi mită. Din acest moment, aveţi dreptul să participaţi la toate actele, să vedeţi toate actele pe care noi le facem ca să vă prindem când primiţi mită»”.
Ea a spus că procurorii nu vor mai putea folosi într-o altă cauză rezultatul unei percheziţii informatice: „Dacă noi, în activitatea noastră, facem o percheziţie informatică cu autorizare din partea judecătorului, pe lângă documentele pe care noi le căutăm sau mailurile care ne interesează, noi găsim un fişier video şi pe imagini vedem că s-a produs o crimă, un fişier video unde rezultă o infracţiune de pornografie infantilă, potrivit legii nu putem face nimic cu acele fişiere. Dimpotrivă, ele trebuie distruse. În acest fel, se elimină principalele modalităţi de investigare”.
Şefa DNA a vorbit şi despre propunerea PSD-ALDE ca infracţiunea de mărturie mincinoasă să fie dezincriminată. Este chiar infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. „De exemplu, se dezincriminează infracţiunea de mărturie mincinoasă. Va afecta şi cauzele aflate pe rol, pentru că se aplică principiul legii cele mai favorabile. Orice persoană audiată ca martor va avea dreptul să spună ce vrea. Există un risc imens să se ajungă la erori judiciare. Nu va exista nicio sancţiune dacă acesta minte”.
Laura Kovesi a explicat şi cât de grav este faptul că procurorii nu vor mai putea avea acces rapid la bazele de date: „Să vă dau un exemplu. Dacă în cazul unei infracţiuni de omor, criminalul pleacă de la locul faptei cu o maşină, procurorii şi poliţiştii nu vor putea verifica numărul maşinii, cine este proprietarul acelei maşini, în baza de date, pentru că avocatul potenţialului criminal ar avea acces şi el la baza de date. Investigatorii vor fi privaţi de instrumente care trebuie să fie simple, eficiente şi rapide atunci când vorbim de infracţiuni grave”.
 

+0 -0

Comentarii

Lazar

2017-12-15 06:42:42


Ce pretentii putem sa avem de la un Parlament condus de un infractor si un inculpat sprijiniti de udemeristii lui Hunor fara pic de onoare si demnitate.Felicitari votantilor pesedisti si udemeristi care au votat asemenea parlamentari.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie