Klemm, de gardă la drapel!

Ce aţi zice dacă aţi vedea o fotografie în care ambasadorul român în Statele Unite, George Maior, apare ţinând în mână, alături de nişte tipi mascaţi, echipaţi în halate albe, drapelul Ku Klux Klanului? V-aţi imagina, desigur, că şi-a pierdut minţile. Dar nu are importanţă ce am zice noi. Sunt sigur că ar fi convocat urgent la Departamentul de Stat şi i s-ar pune în vedere să părăsească teritoriul Statelor Unite în 24 de ore. Dacă ar spune că a fost un simplu gest de politeţe faţă de o entitate publică locală, neinterzisă prin lege  şi că se consideră ambasadorul României pe lângă întregul popor american, cu toate segmentele sale şi nu doar pe lângă guvernul federal, nu ar genera altceva decât o grimasă dispreţuitoare din partea interlocutorilor. Nu şi-ar mai pierde nimeni vremea să îi amintească ce spune statutul corpului diplomatic.
Dacă acest lucru este valabil pentru diplomaţii unei ţări mici într-o ţară mare, nu acelaşi lucru se întâmplă când lucrurile stau invers. Hans Klemm şi-a afirmat încă de la sosirea în România  intenţia de a fi un altfel de ambasador. Şi s-a manifestat ca atare de câte ori a avut ocazia, încălcând cu nonşalanţă regulile diplomaţiei. A acţionat cam după aceleaşi principii de care făceau uz comisarii sovietici din perioada stalinistă. Şi aceştia se considerau reprezentanţii tătucului pe lângă întregul popor, nu doar pe lângă cei pe care tot ei îi puseseră în funcţii, cu infinit mai puţină discreţie decât se procedează astăzi. Pentru un ambasador care gaseşte perfect normal să invite la ambasadă politicienii locali pentru a le da indicaţii şi atâta timp cât aceştia găsesc normal acest procedeu, nimic nu mai poate fi de neconceput. Cu atât mai puţin o vizită de curtoazie într-o zonă caracterizată prin acte repetate de nesupunere civică şi incitare la violenţe etnice şi propagandă separatistă. Iar ca să te fotografiezi cu steagul separatist în mână, alături de persoane condamnate sau urmărite penal nu poate reprezenta  din partea unui ambasador original decât un gest de politeţe!
Dl Klemm nu este la prima gafă (oare?) de acest fel. Nici la ultima, probabil. Nu putem şti nici în ce măsură ceea ce face dânsul reprezintă nişte iniţiative personale (hazardate) sau dacă este vorba despre o anumită strategie pe care partenerul american (culmea! Incidentul din Covasna a marcat împlinirea a cinci ani de parteneriat strategic!) o aplică în zonă, mai ales dacă o alăturăm declaraţiilor colegului de la Chişinău al domnului Klemm. În ambele cazuri, lipsa de reacţie fermă a Ministerului de Externe nu face altceva decât să confirme statutul nostru real de subordonat necondiţionat şi nu de partener al Statelor Unite. Şi să concluzionăm că dacă lucrurile stau aşa, ne merităm soarta. De slugi eterne ale marilor puteri, indiferent de ideologia acestora...