Klausa guvernării celei mai defavorizate

Pe cât a fost Iohannis de concis în răspunsul dat ofertei de premier a Alianţei, pe atât de dezlânată şi de molatecă a fost replica pe care i-au dat-o Dragnea şi Tăriceanu (nu ştiu ce tot caută pe acolo Constantin). În timp ce preşedinele a spus clar şi limpede ce avea de spus, liderii alianţei s-au pierdut în lamentări şi aluzii, lăsând povestea în coadă de peşte. Astfel încât la ora asta  nu avem habar ce vor face: vor fi intransigenţi şi vor proceda la lichidarea lui Iohannis prin suspendare, sau vor fi constructivi şi vor încerca să evite o criză prelungită făcând o nouă propunere. Pe cât păreau de grăbiţi în a purcede la instalarea Guvernului, pe atât de indiferenţi au devenit acum, încât nu te-ai mira să ne spună că îi vor da preşedintelui răspunsul după...Paşte!
Au reieşit din declaraţiile de la Camera Deputaţilor două aspecte interesante care abia acum au fost făcute cunoscute. Primul - evocat de Tăriceanu - a fost destăinuirea în premieră de preşedintele ALDE despre consultarea „conspirativă” de dinaintea celor oficiale. În convorbirea secretă pe care au avut-o se pare că Iohannis a avut un moment de sinceritate spunându-i lui Tăriceanu că nu are de gând să pună puterea în braţele PSD şi că va face tot ce poate  pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Pe un plan subţire îi sugera acestuia  să renunţe la un parteneriat perdant şi să se alăture „poporului liberal”. Dacă Tăriceanu nu l-a informat la momentul respectiv pe Dragnea despre întâlnire (acesta a aflat din presă ce se întâmplase) şi despre conţinutul acesteia, înseamnă că nu a făcut doar o eroare, dar a dat o nouă dovadă de nesinceritate, iar acuzaţiile DNA pe această temă încep să capete greutate.
Al doilea aspect este reprezentat de convorbirea pe care preşedintele a avut-o cu doamna Shhaideh, în cursul căreia  a asigurat-o că o va numi şi i-a cerut să-şi facă temele şi să-i prezinte tot ce are de gând să facă, înainte de numire. Aici avem un aspect care ţine de o parte mai puţin cunoscută a caracterului preşedintelui, considerat în general  un om corect care nu umblă cu şmecherii dâmboviţene.
Aceste două episoade pun întreaga poveste într-un cadru cu totul neaşteptat. Acela al unei crize premeditate, declanşată cu machiavelică tenacitate şi având ca obiect recuperarea timpului pierdut printr-o cacealma: aceea de a-l obliga  pe Dragnea să joace în termenii pe care îi impune el. Cerând o nouă nominalizare, el mizează pe orgoliul adversarului care nu va accepta  umilinţa de a fi refuzat în condiţiile în care refuzul l-ar  costa scump pe preşedinte. Mizează pe afirmaţiile apăsate a lui Dragnea că nu va accepta o nouă nominalizare şi pe pierderile de ordin moral pe care le-ar suferi acesta  cedând, în faţa colegilor de partid şi de alianţă care au acceptat cu suspectă uşurinţă „dictatura” sa în materie de decizii. Repet: cererea lui Iohannis este o cacealma. Din care ori câştigă - dacă Dragnea refuză, ori rămâne cum era deja: în pierdere. Tărăboiul unei suspendări nu ar face altceva  decît să-i ridice cota popularităţii pierdute, prin victimizare.