Justiția femeilor: de la Monica la Norica

În actualul ciclu electoral, justiția a fost terenul preferat a experimentelor reformiste. Totul a început odată cu suflul nou pe care l-a sus într-un minister în care se pare că femeile sunt preferate pentru sinonimia cu emblema justiției - dovadă că avem până acum deja trei femei ministru, lucru nemaiîntâlnit în vreun alt minister – deja celebra doamnă Macovei. Dincolo de stilul său nonconformist - presupuse libațiuni bahice pe la sindrofii, ieșiri informale pe la locante cu consilierul-jurnalist după program - doamna Macovei s-a remarcat de la bun început prin câteva măsuri prin care a anulat ceea ce făcuse predecesoarea sa, Rodica Stănoiu. Dacă aceasta lăsase mai larg lanțul dependenței magistraților de minister, dânsa l-a scuturat, asumându-se responsabilități care nu mai erau ale sale. A intrat în război deschis cu CSM-ul, transformând dezbaterile de acolo în veritabile altercații. Deși susținută politic de PNL, s-a pus deândată în slujba președintelui ridicându-i mingi la fileu în meciurile acestuia cu diferiți lideri politici de-ai casei. Bref, a reușit în doi ani să dea complet peste cap o justiție și așa rămasă în urma reformelor generale. A jucat însă atât de bine rolul de Ioana D’Arc, încât unii oficiali europeni chiar au crezut-o mai capabilă decât era, făcând abstracție de faptul că îi lipseau calitățile organizatorice și de relaționare umană ca să facă lucrurile să funcționeze. Osanalele pe care i le-a ridicat „o anumită parte a presei” au făcut-o chiar să se creadă o campioană a luptei cu corupția, pe care neînvingând-o la București, a încercat - la fel de fără succes, să o doboare în Macedonia. Remanierea sa a făcut pe mai toată lumea fericită - mai puțin, poate, pe președinte, care-și pierdea și ultimul agent de influență din coasta Executivului. După un scurt interludiu masculin, marcat de naivitățile și de boacănele imberbului fin al Fenechiului, Justiția reintră pe mâini de femeie. Norica Nicolai este făcută din alt aluat. În primul rând are experiența politică ce îi poate permite să nu se rezume la un rol de „Gică Contra”. Are și experiență administrativă, din perioada precedentei guvernări de dreapta. A reușit să păstreze o distanță de siguranță și față de președinte, dar și față de șeful său de partid, căruia nu i-a cântat în strună. Marele dezavantaj pe care îl înfruntă Norica Nicolai este cantitatea de balast adunată în trei ani într-un minister scăpat din hățuri și scurtimea mandatului său, la care se adaugă „sabia lui Damocles” pe care o flutură deasupra capului justiției eventualitatea unei activări a clauzei de salvgardare. În rest, toate bune și frumoase - atâta timp cât sunt pătruse de spiritul Sărbătorilor. După aia o luăm de la capăt.