Justiția e rotundă

Iată o problemă de studiat pentru CSM, dacă nu chiar pentru doamna Redding și trupa sa de “prieteni ai justiției”: cum se poate ca două instanțe să pronunțe soluții atât de diferite în același dosar? Cum se poate ca doamna judecător Geanina Teodorovici să-i fi scos basma curată pe “tunarii” din fotbal, iar completul de trei judecători de la Curtea de Apel să decidă, în baza aceluiași probatoriu, că clanul Becali și compania merită să stea ani buni la pârnaie și să mai și plătească statului niște milioane? Este genul de enigmă juridică pe care monitorii noștri de la Bruxelles n-o înțeleg nici în ruptul capului, deși militează pentru independența magistraților. Independența care la noi este înțeleasă în sensul că un judecător poate să decidă ce-l taie capul. Asta pe de o parte. Pe de cealaltă, sentința pronunțată de Curtea de Apel distruge mitul inviolabilității și “independenței” cooperativei de fotbal. De peste 20 de ani, oamenii ăștia fac ce vor, învârt milioane pentru care nu dau nimănui seama și agresează o națiune cu opulența ostentativă a marilor averi făcute în vremuri tulburi și cu orice mijloace. Bișnițarii de la Inter s-au metamorfozat, peste Revoluție, în “agenți FIFA”, impresari și șefi de cluburi. Pe o piață care avea nevoie de “carne” proaspătă, s-au întrecut în a comercializa jucătorii din campionatul intern pe sume care în registrele cluburilor apăreau ca derizorii sau nu apăreau de loc. Transferurile au devenit una dintre cele mai profitabile afaceri, ale cărei ițe nu îndrăznea nimeni să le tragă de teama de a nu fi declarat inamic public al sportului rege. Într-o țară în care politica s-a împletit cu fotbalul – stadionul fiind locul preferat de politicieni pentru băi de mulțime – mogulii balonului rotund au început să facă legea, considerându-se deasupra oricărui control. Autoritatea lor avea un singur fundament: banul, obținut ușor și manevrat cu lejeritate pentru a închide orice gură și a deschide orice ușă. Dar, iată că după 4 ani și 42 de termene, dosarul traficanților de carne vie fotbalistică intră pe făgașul normal. Nume sonore, ce păreau de neatins – unii cu antecedente guvernamentale, chiar – au în față perspectiva unor ani de recluziune în care să mediteze asupra rolului lor nefast în criza majoră pe care o cunoaște fotbalul românesc. Au prosperat nemeritat distrugând un campionat, anihilându-i șansele de împrospătare prin ignorarea necesității acțiunilor de perspectivă și – cel mai grav – au inoculat în conștiința publică sentimentul infailibilității celor cu bani și tupeu. Desigur, spectacolul nu s-a încheiat. Peste șase luni și va judeca recursul la Înalta Curte. Vor mai fi probabil câteva termene, dar dacă trăim cu adevărat într-o țară în care justiția are orgoliul autorității și independenței sale, mogulii balonului rotund vor primi lecția pe care o merită. Și pe care o merităm și noi, cei care iubim acest sport târât în mocirla abuzurilor și ilegalităților.