Johannis v/s USD

Odată cu constituirea USD-ului, replicile acide dintre cei doi co-lideri ai USL s-au înteţit. În timp ce unul îl acuză pe celălalt că s-a dus cu lista la Barroso ca un chelner, celălalt îi răspunde primului că el nu candidează la preşedinţie ca să-l pună premier pe Băsescu.
Uniunea Social Liberală scârţâie din toate încheieturile şi capacul său se mai ţine doar într-un cui, şi acesta slăbit: candidatura lui Antonescu la prezidenţiale. Deşi Ponta a dat asigurări că nu şi-a modificat opţiunea, voci din anturajul său pronunţă numele lui Oprescu în calitate de viitor candidat al USD – această construcţie ciudată care a şi declanşat ultimele reacţii. Dacă USL-ul s-a constituit având ca obiectiv principal lupta împotriva puterii portocalii şi a lui Băsescu în special, odată cu apropierea finalului de mandat al acestuia, construcţia începe să intre în criză. Semnalul clar al acestei crize îl constituia noua alianţă de stânga (pentru că PC-ul nu se mai ştie pe ce parte joacă) al cărei target este reprezentat de alegerile europarlamentare şi care se profilează ca o alternativă pentru prezidenţiale. Este, într-un fel, răspunsul PSD-ului la demersul liberal de a-şi consolida echipa ministerială prin câteva nume cu impact la electorat, între care cel al lui Johannis domină scena. Nu pentru că acesta ar fi dat vreo probă de macrocompetenţă în vreun domeniu (în fond, calitatea de primar este la îndemâna oricărei persoane dotate cu ceva spirit gospodăresc) ci pentru că publicul îl asociază cu seriozitatea şi corectitudinea specifice etniei. Pretenţia liberală de a-l face şi vicepremier a născut oarece alertă în tabăra pesedistă, unde unii au început să se teamă că pe măsură ce va câştiga în autoritate, neamţul ar putea să devină chiar o alternativă la Ponta, ca premier.
Rezumând, jocul se compune acum din “Johannis contra USD”. Ca să-şi ia porţia consistentă de europarlamentari (estimată la 17 poziţii) PSD nu are nevoie nici de UNPR (care, oricum, este perceput ca o anexă a sa) şi nici de PC (cu nominalizarea lui Grapini închizându-se gura conservatorilor). Are, mai degrabă, nevoie de o umbrelă prin care să impună impresia că a coalizat întreaga stângă în faţa unei eventuale compuneri a unei alianţe de dreapta (cu PDL şi partiduleţele ieşite din coasta acestuia).
Ăsta e jocul. După părerea mea, sunt tachinări de etapă, de dinaintea statuării noului raport de forţe pe care-l va defini votul europarlamentar şi care pregătesc înţelegerile preelectorale ale prezidenţialelor, în care, probabil, liberalii vor fi nevoiţi să se mulţumească cu preşedinţia, renunţând la paritatea din Executiv.