Johannis: a fi sau a nu fi... candidat?

Când scriu acest articol, instanţa Înaltei Curţi nu s-a pronunţat asupra recursului făcut în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Johannis. O va face, probabil, în următorul termen, care s-ar putea să fie sau nu până la data primului tur. Justiţia e independentă şi nimeni nu o poate grăbi pe motiv că ţara aşteaptă o desluşire.
Cert este că alianţa ACL stă pe sârma subţire a unui verdict care poate să-l scoată din cursă pe şalangerul la titlu - pentru că sondajele îl indică pe primarul Sibiului ca fiind principalul competitor al liderului Ponta. Dacă instanţa va îmbrăţişa soluţia dată de Curtea de Apel (deşi, dacă stăm să ne gândim bine, o imcompabilitate este ceea ce este, indiferent dacă o întorci pe toate feţele: n-o fi ea sută la sută corectă, dat asta spune legea; şi unde-i lege nu-i tocmeală de interpretare) Johannis merge mai departe, în ciuda stângăciilor manifestate până acum, care l-au mai coborât de pe piedestalul pe care se afla la debutul campaniei neoficiale.
Dacă, însă, este găsit incompatibil, rămâne nu doar fără candidatură, dar şi fără funcţia de primar, iar alianţa ACL se va afla pe marginea disoluţiei, spre marea satisfacţie a unora dintre competitori. Ar fi un fapt fără precedent ca o formaţiune politică importantă să se trezească fără candidat într-un test de o asemenea însemnătate.
Abandonul lui Johannis - eventual - este interpretat diferit. Pentru PSD va fi un dezavantaj: în loc să se concentreze în campanie asupra principalului adversar, va trebui să-şi risipească forţele în mai multe direcţii, pentru a contracara o eventuală prealuare în bloc a acţiunilor ACL-iste de către alt candidat.
Pentru democraţi şi liberali va fi calea cea mai scurtă spre desfacerea unei alianţe pripite, iar semnalul îl vor da liberalii, în rândul cărora este încă prezentă frustrarea ieşirii de la guvernare. Bătălia pentru voturile liberale se va da între cei care îşi asumă o asemenea doctrină, sau măcar rămăşiţe ale ei. Primul beneficiar ar putea fi independentul Teo Meleşcanu, fost vicepreşedinte al PNL şi om cu strânse legături în tabăra liberală, asimulat încă de o parte a electoratului cu această etichetă. Al doilea este Călin Popescu Tăriceanu, cel care se consideră unicul liberal autentic, după ce partidul în curs de fuziune a abandonat doctrina (nu şi titulatura). Din ciosvârta democrată rămasă disponibilă s-ar putea înfrupta Elena Udrea, iar unii dintre candidaţii mărunţi ar mai putea ciupi câte ceva. Singurul, probabil, care nici nu câştigă, nici nu pierde, este Kelemen Hunor, deşi şi el ar trebui să se teamă de apariţia intempestivă unui al doilea candidat ungur.
În cazul în care rămâne în competiţie, Johannis va fi marcat de episod, pe care pesediştii nu se vor sfii să-l invoce cu orice ocazie, sugerând că absolvirea s-ar putea datora sprijinului ocult al lui Băsescu, rămas încă la „butoanele” justiţiei. În aceste condiţii, bătălia pentru locul 2 se ascute şi vor fi aruncate în bătălie muniţii neconvenţionale despre care episodul Turcescu ne poate face să avem o idee.