Jocurile Codruţei

Zeiţa Anticorupţiei a făcut inventarul ofrandelor depuse pe altarul DNA de către supuşi. Şi ce a constatat? Că din 5998 dosare din 2015, 90 au venit de la SRI, 22 de la DIPI, 4 de la DIA… Geaba a căutat Codruţa prin morman şi dosarele de la SIE. Nici unul! “Nu pot să-mi explic!” – a oftat doamna Kovesi care, de când e ea unde e n-a primit nici un omagiu de la spioni. Ce-a mai aflat despre averile corupţilor de prin străinătate a fost de prin ziare sau de prin turnătoriile celor strânşi cu uşa.
Ofuscat, SIE răspunde ritos că ceea ce invoca şefa DNA sună a metode comuniste, că o instituţie complet reformată nu-şi poate desfăşura activităţi în ţările cu care avem parteneriate de diverse naturi şi că nu e treaba Serviciilor să urmărească ce conturi deschid românii în străinătate şi ce vile şi yachturi achiziţionează pe acolo.
Pentru cei care mai ştiu câte ceva despre cum se făcea spionajul în vremurile de dinainte, chestia asta ridică semne de întrebare. Securitatea externă nu era populată de agenţi tip Bond, care pătrundeau prin efracţie în sediile băncilor sau care se foloseau de diverse gadgeturi sofisticate pentru a afla informaţii. Ei citeau cu atenţie ziarele şi se uitau la televizor, după care redactau rapoarte în care informau despre ceea ce ştiau că şefii lor voiau să audă. De ce n–ar face acelaşi lucru actualii spioni care figurează în organigramele tuturor ambasadelor?
Problema de fond nu este însă asta. Ci mentalitatea pe care şi-a indus-o şefa DNA, că domnia sa este buricul pământului şi către ea trebuie să se îndrepte toate resursele informative. Că procurorii săi nu trebuie să facă altceva decât să pună cap la cap interceptările şi rapoartele pe care le primesc, după care să-i pună în cătuşe pe corupţi.
Dar de ce lansează un astfel de atac Codruţa Kovesi la adresa unei instituţii privilegiate, despre care ştie foarte bine că e condusă de o persoană care se bucură de încrederea preşedintelui, sau care i-a fost recomandată într-un mod în care să nu poată fi refuzată? În opinia fostului preşedinte, devenit un critic sever al abuzurilor instituţiilor de forţă pe care el s-a străduit cât a putut să le elibereze de complexe, şefa DNA face un joc. Al cui? Nu poate decât să bănuiască, nefiind foarte sigur. Oricum, jocul acesta nu pare să aibă alt rol decât să creeze o breşă în frontul serviciilor secrete care la această oră sunt considerate a fi la pupitrul comenzilor. Ele sunt cele care livrează DNA indiciile necesare pentru scoaterea din joc, înaintea alegerilor, a celor mai bine plasaţi candidaţi ai partidelor politice şi care vizează primenirea spectrului politic prin eliminarea reprezentanţilor generaţiei care a creat statu-quo-ul ultimilor ani. Jocul urmăreşte să facă din DNA centrul de comandă al evoluţiilor ulterioare prin două metode sigure: una ar fi neutralizarea unei categorii prin sentinţe judecătoreşti, iar alta prin dresarea celeilalte prin dosare puse la păstrare pentru a fi arătate la momentul potrivit, ca un soi de pisică, celor care vor face imprudenţa de a mişca în front. Iar implicarea tot mai insistentă şi mai fără reticenţă a unor reprezentanţi ai mediului diplomatic este de natură să ne facă să înţelegem cine conduce, de fapt, jocul, cine îi scrie regulile şi cine stabileşte câştigătorii.